x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Situație CRITICĂ a paturilor la ATI pentru bolnavii de COVID-19. 1.805 pacienți sunt în stare critică

Situație CRITICĂ a paturilor la ATI pentru bolnavii de COVID-19. 1.805 pacienți sunt în stare critică

19 Oct 2021   •   14:46
Situație CRITICĂ a paturilor la ATI pentru bolnavii de COVID-19. 1.805 pacienți sunt în stare critică
Sursa foto: Hepta

O nouă zi fără paturi libere la ATI pentru pacienții în stare gravă cu COVID-19, a anunțat marți Grupul de Comunicare Strategică. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.730. Dintre acestea, 1.805 sunt internate la ATI.

Potrivit aplicației alerte.ms, la nivel național există 1635 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, iar în București sunt avizate de DSP 347 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

GCS precizează că la nivel național există o rezervă operațională de 182 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19, care sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

Marți, 1.805 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

„La nivel național, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2”, a transmis GCS, care a precizat că se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Mediafax

 

×
Subiecte în articol: paturi ati COVID