x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator El este șoferul de 19 ani, drogat, care a ucis doi tineri în această dimineață, lângă Vama Veche, și a spulberat alți 6

El este șoferul de 19 ani, drogat, care a ucis doi tineri în această dimineață, lângă Vama Veche, și a spulberat alți 6

de Redacția Jurnalul    |    19 Aug 2023   •   11:11
El este șoferul de 19 ani, drogat, care a ucis doi tineri în această dimineață, lângă Vama Veche, și a spulberat alți 6
Sursa foto: Antena 3 CNN

Șoferul de 19 ani, drogat, care a intrat cu mașina într-un grup de tineri, sâmbătă dimineața, omorând doi dintre ei în localitatea 2 Mai, a fost prins şi dus la audieri.

Băiatul a fost depistat pozitiv la trei droguri, după ce fugise de la locul accidentului, iar acum este dus la audieri, la Poliţia Mangalia, transmite Antena 3 CNN.

El a fost prins în Vama Veche şi nu ştia exact ce a făcut, pentru că era drogat. El conducea maşina în continuare atunci când a fost prins.

Potrivit Poliției Constanța, accidentul s-a produs în jurul orei 05.25, pe DN 39, în apropierea localității Vama Veche.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, a condus mașina pe DN 39 și a intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe carosabil.

În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără de 20 de ani și un tânăr de 21 de ani.

De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

"La data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea localității Vama Veche, a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 și ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără, de 20 de ani și un tânăr, de 21 de ani.

De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

De asemenea, conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: sofer drogat accident Vama Veche