
Polițiștii Secției 4 Timișoara anunță că au reținut un tânăr, în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Potrivit anchetatorilor, la data de 7 aprilie 2025, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani, cu privire la un incident rutier petrecut pe strada Lt. Ovidiu Balea din Timișoara.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că „bărbatul în timp ce ar fi condus regulamentar un autoturism, ar fi fost urmărit și acroșat intenționat de mai multe ori de conducătorul unui alt autoturism, fiind în cele din urmă scos de pe carosabil”.
Suspectul a fost identificat luni, 14 aprilie. El a fost dus la sediul Secției 4 Timișoara pentru audieri.
Ulterior, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. Marți, 15 aprilie, el urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
(sursa: Mediafax)
