x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şoferul care a ucis doi pietoni nu avea carnet

Şoferul care a ucis doi pietoni nu avea carnet

16 Aug 2016   •   12:45
Şoferul care a ucis doi pietoni nu avea carnet

Şoferul care a scăpat maşina de sub control, pe Şoseaua Chitila din Bucureşti, şi a ucis doi soţi care se aflau pe trecerea de pietoni, pierzându-şi la rândul său viaţa, nu avea carnet de conducere, potrivit Brigăzii Rutiere.

"Autoturismul, înmatriculat în Italia, venea dinspre Chitila spre Bucureşti. Pe fondul vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit două persoane care traversau strada. Maşina a lovit apoi un refugiu de tramvai şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit două autoturisme care circulau regulamentar, dinspre Bucureşti spre Chitila", a spus comisarul şef Ovidiu Munteanu, de la brigada rutieră.

Şoferul fără carnet a fost dus la spitalul Universitar, unde a decedat în urma rănilor. Fiul său de 14 ani, care se afla pe scaunul din dreapta, este internat în stare gravă. La fel şi copilul de patru ani al celor doi soţi ucişi. Potrivit familiei victimelor, femeia ucisă pe trecerea de pietoni era însărcinată în luna a opta. Şapte ambulanţe au intervenit la locul accidentului, fiind nevoie de o echipă de descarcerare pentru a scoate şoferul de 40 de ani din autoturism.

Copilul celor doi soţi care au fost ucişi este internat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Şoferii loviţi de autoturism pe contrasens au scăpat nevătămaţi

 

×