x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Solutie de ULTIMA ORA pentru Arenele BNR. “Uite că se poate şi fără bani!"

Solutie de ULTIMA ORA pentru Arenele BNR. “Uite că se poate şi fără bani!"

18 Oct 2017   •   16:15
Solutie de ULTIMA ORA pentru Arenele BNR. “Uite că se poate şi fără bani!"

Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei Economică, Industrii şi Servicii din Senat, a transmis printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare faptul că a ajuns la un acord cu viceguvernatorul Eugen Nicolaescu, în urma căruia va iniţia un proiect de lege prin care Banca Naţională a României va ceda Guvernului arenele de tenis din Parcul Sportiv Progresul.

“Uite că se poate şi fără bani! În urma audierilor de azi de la Comisia Economică a reprezentanţilor BNR, în frunte cu viceguvernatorul Eugen Nicolaescu, am stabilit să iniţiem rapid un proiect de lege de compensare a unor suprafeţe de teren care să permită BNR să cedeze terenurile de sport din Complexul Sportiv BNR, primind în schimb suprafeţele de teren pe care în acest moment există oricum nişte imobile aparţinând BNR. Pe scurt, Guvernul nu dă niciun leu!”, a transmis Zamfir pe contul personal de Facebook.

Acesta a adăugat că Mihai Tudose nu mai trebuie să arunce cu banii pe care oricum nu i-ar avea.

”Și uite aşa, dl Tudose, Mihai Tudose nu mai trebuie să arunce cu banii pe care oricum nu-i are! N-am cum să nu remarc apetitul extraordinar pe care îl au unii, când se văd în fruntea bucatelor, să risipeasca avuţia ţării! Nu cu mult timp în urmă, Ponta vroia să-l cadoriseacă pe Băsescu cu o vilă la Snagov şi vreo trei hectare de pădure”, a încheiat senatorul.

×
Subiecte în articol: arena bnr