Avertismentul ministerului, cuprins în Strategia Naţională pentru Învăţământ, este însoţit de cifre îngrijorătoare în ceea ce priveşte abandonul şcolar, dar şi de o serie de probleme pe care le are sistemul educaţi¬onal. Pentru a rezolva problema, în Parlament au fost depuse mai mul-te proiecte care modi¬fica Legea Educaţiei. O problemă găsită de senatori şi deputaţi în sistemul de învăţământ este programul. Mai mulţi parlamentari de la toate partidele politice au depus o lege care prevede ca elevii din învăţă¬mântul primar, gimnazial şi liceal să aibă program doar dimineaţa. Astfel, spun aleşii, nu va fi afec¬tată performanţa elevilor. Con-form expunerii de motive, eficienţa ma-ximă a copiilor este între orele 8 şi 13. Iniţiatorii legii dau de înţeles că au şi susţi¬nerea părinţilor, care, în trecut au făcut o petiţie online pentru susţinerea învăţămân¬tului într-un singur schimb. Legea se află în dezbatere la Camera Deputaţilor şi a primit deja un aviz negativ de la Consi¬liul Economic şi Social pe motiv că, din lipsă de spaţiu, în multe şcoli şi licee cursurile sunt organi¬zate în două schimburi.
Fără politică în campusuri
Un grup de deputaţi şi sena¬tori de la PSD şi UNPR vrea să interzică desfăşurarea activită-ţilor de natură politică în campu¬surile universitare. Vor fi scoase în afara legii acţiunile de cam-panie electorală şi de promovare a politicienilor. Aceştia îşi moti¬vează demersul susţinând că la următoarele campanii electorale, de anul viitor, campusurile unită¬ţilor sau instituţiilor de învăţă¬mânt vor fi din nou populate cu evenimente şi acţiuni electorale care vor afecta procesul de pre-gătire al studenţilor şi îi vor înde¬părta de la procesul de învăţare. O interdicţie similară există deja în unităţile din învăţământul preuniversitar, însă studenţii sunt persoane majore, având deja drepturi electorale depline. În plus, mai toate partidele au organizaţii specializate pentru activitatea politică a studenţilor.
Bani pentru afterschool
Un alt proiect de lege, semnat de deputaţii PNL Claudia Boghi-cevici şi Raluca Turcan, propune finanţarea de la stat a progra¬mului Şcoala după şcoală. Părinţii elevilor de până în clasa a 4-a ar urma să primească un tichet lu-nar de 200 de lei cu scop exclusiv educaţional pentru plata servici¬ilor de tipul afterschool.
Citește pe Antena3.ro

