x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator SONDAJ World Vision România, de Ziua Educaţiei :Unu din trei adolescenți nu ar vorbi cu părinţii dacă ar fi victimele unui abuz sexual

SONDAJ World Vision România, de Ziua Educaţiei :Unu din trei adolescenți nu ar vorbi cu părinţii dacă ar fi victimele unui abuz sexual

05 Oct 2022   •   12:45
SONDAJ World Vision România, de Ziua Educaţiei :Unu din trei adolescenți nu ar vorbi cu părinţii dacă ar fi victimele unui abuz sexual

Unu din trei adolescenți nu ar avea încredere să vorbească cu părinții dacă ar trece printr-un abuz sexual, din cauza fricii și a rușinii. Tot unu din trei n-ar avea încredere deloc sau ar avea încredere scăzută să sune la Poliție. Încrederea cea mai scăzută este, însă, în cadrele didactice.

De Ziua Educației, fundația World Vision România lansează primele rezultate ale consultării (realizată în rândul elevilor, profesorilor și părinților) în perioada 23-30 septembrie despre abuzurile sexuale asupra copiilor.

Dintre cei 700 de elevi chestionați, aproape unu din patru (24%) s-a confruntat la școală cu comentarii de natură sexuală. În același timp, 17.5% spun că la școală au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil, în cele mai multe cazuri fiind vorba de colegi. În 12.7% dintre cazuri, atingerile au venit din partea colegilor, în 1% de la profesori, iar în 3.8% din cazuri adolescenții au răspuns că de la alte persoane.

Întrebați de situațiile de abuz sexual cu care s-au confruntat în general, nu doar în spațiul școlar, 51.5% spun că au avut de-a face cu priviri insistente asupra corpului lor. La peste 26% li s-au trimis fotografii nud și li s-a cerut să trimită fotografii nud cu ei. Aproape 22% dintre adolescenți spun că le-a fost atins corpul fără să fie de acord, iar circa 21% au fost urmăriți pe stradă.

Dintre adolescenții care spun că s-au confruntat cu atingeri fără consimțământ, doar în 35% dintre cazuri, agresorii sunt necunoscuți.

Peste 22% dintre elevii chestionați spun că obligarea sau invitarea unui minor să vizioneze imagini pornografice este un abuz sexual doar într-o mică măsură sau nu este deloc. Unu din zece adolescenți crede că mimarea actului sexual în fața unei persoane (fără ca actul sexual să aibă loc) nu reprezintă deloc o formă de abuz sexual, iar 18.4% cred că este abuz doar într-o mică măsură.

Întrebați în ce măsură consideră că insistența unui partener de-a întreține relații sexuale, chiar dacă celălalt nu vrea sau are îndoieli este o formă de abuz sexual, 9% au răspuns că este doar în mică măsură sau nu este deloc abuz.

16,5% dintre tineri s-ar simți mai confortabil să denunțe un abuz pe o platformă online, decât față în față. În același timp, peste un sfert dintre profesori (27,3%) ar alege o platformă online pentru raportarea unui abuz, comparativ cu apelarea numărului de urgență 112 sau Telefonul Copilului 119 (doar 10,9% ar prefera această modalitate).

Unu din trei adolescenți nu ar avea deloc sau doar în mică măsură încredere să vorbească cu părinții dacă ar trece printr-un abuz sexual din cauza fricii și a rușinii de a nu fi judecați. Tot unu din trei n-ar avea încredere deloc sau ar avea încredere scăzută să sune la Poliție, iar mai mult de unul din doi n-ar apela nici la Protecția Copilului.

Încrederea cea mai scăzută este, însă, în cadrele didactice. Puțin peste unu din cinci adolescenți ar vorbi cu un profesor dacă ar trece printr-un abuz sexual.

La fel de grav este că 40% dintre adolescenți nu știu dacă în școala lor există un consilier cu care să poată vorbi despre astfel de probleme.

Cum se raportează părinții și profesorii la abuzurile sexuale:

• Actul sexual cu un minor între 15 și 17 ani este considerat abuz sexual de 73% dintre profesori și de 74% dintre părinți

• Actul sexual cu un minor sub 15 ani este considerat abuz sexual de către 90% dintre profesori și părinți

• Trimiterea de fotografii nud către un minor este considerată abuz sexual de către 83% dintre profesori și de către 80% dintre părinți

• Solicitarea de fotografii nud de la un minor este percepută ca abuz sexual de către 85% dintre profesori și de către 81% dintre părinți

• Mimarea unui act sexual în fața unui minor fără ca acesta să aibă loc este considerată abuz sexual de către 80% dintre profesori și de către 75% dintre părinți

• Comentariile cu tentă sexuală la adresa unui minor sunt considérate abuz sexual de către 76.5% dintre profesori și 70% dintre părinți

• Actul sexual în care una dintre persoanele implicate opune rezistență este considerat abuz sexual de către 89% dintre profesori și de către 81% dintre părinți.

12,6% dintre profesori spun că în școala lor nu se vorbește deloc despre abuzurile sexuale, în timp ce aproape 45% spun că se vorbește doar în mică măsură.

„Doar prin programe educaționale constante, în care să fie implicată toată comunitatea din jurul copilului, vom reuși să înlăturăm acel sentiment de rușine sau de teamă că vom fi judecați dacă reclamăm abuzurile sexuale asupra minorilor, care sunt cei mai vulnerabili în fața acestui fenomen. Copiii trebuie să fie în siguranță pentru a fi fericiți, iar locurile unde își petrec cea mai mare parte din timp sunt acasă și la școală. De aceea este foarte important ca nu doar copiii, ci și părinții alături de profesori și autorități să conștientizeze că existe mai multe tipuri de abuz sexual și să aibă o formare de bază în funcție de care să poată recunoască semnele abuzurilor. În plus, una dintre soluţii pentru raportarea acestor abuzuri identificată în consultarea World Vision este realizarea unui platforme online dedicată“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Ce fel de sprijin solicită profesorii pentru a raporta abuzurile sexuale asupra minorilor:

• 71% o mai bună colaborare cu Poliția și Protecția Copilului

• 50% cursuri de formare

• 36% o mai mare deschidere din partea părinților

• 17% o mai mare deschidere din partea colegilor de cancelarie.

Cum le-ar fi mai ușor profesorilor să raporteze abuzurile sexuale asupra minorilor:

• 28% să informeze consilierul școlii

• Peste 27% pe o platformă online

• 24% să vorbească cu directorul școlii

• 11% să sune la Telefonul Copilului 119 sau la 112

• 9% să sune la Protecția Copilului.

10,4% dintre profesori au declarat că s-au confruntat în copilărie sau în adolescență cu situații de abuz sexual.

Chestionarul pentru elevi a cuprins circa 700 de respondenți: 69.6% rural, 30.4% urban, respectiv 77.6% din liceu și 22.4% din gimnaziu.

Chestionarul pentru cadrele didactice a cuprins 451 de respondenți: 44% predau în mediul rural și 56% în mediul urban.

Chestionarul pentru părinți a cuprins circa 1000 de respondenți: 72,3% din rural și 27.7% din mediul urban.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sondaj copii abuz sexual