x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Ovidiu Vîntu, internat la Floreasca

Sorin Ovidiu Vîntu, internat la Floreasca

24 Ian 2011   •   21:47

Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat, luni după-amiază, la Spitalul de Urgenţă „Floreasca” din Capitală, pentru o evaluare în vederea unei posibile operaţii la un picior, după ce a suferit o fractură la rotulă.

„Vor fi făcute mai multe investigaţii, printre care un computer tomograf, pentru a vedea dacă poate fi realizată această intervenţie chirurgicală, pentru că pacientul are o suferinţă cardiovasculară importantă”, a declarat medicul Bogdan Opriţa pentru Mediafax.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu trebuie să se prezinte, marţi, la un nou termen în procesul în care este judecat pentru favorizarea lui Nicolae Popa.

Totodată, Sorin Ovidiu Vîntu a fost citat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde urma să fie audiat ca martor în dosarul privind rambursarea ilegală de TVA în cazul unor motoare cumpărate de la UCM Reşiţa. Omul de afaceri nu s-a prezentat la DNA pentru a fi audiat ca martor.

Sorin Ovidiu Vîntu spunea, într-un comunicat remis, în 19 ianuarie, în replică la un articol de presă, că în urmă cu două zile a suferit un accident - o triplă fractură la rotulă care îl imobilizează la pat vreme de trei săptămâni, perioadă în care este programat un termen al procesului său. Omul de afaceri a reacţionat la un articol de presă care sugera că la termenul din 25 ianuarie al procesului său va invoca motive medicale pentru a nu se prezenta la instanţă.

În 12 octombrie 2010, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul instanţei supreme i-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan pentru favorizarea infractorului şi pe Alexandru Stoian pentru complicitate la această infracţiune.

×
Subiecte în articol: observator