x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şova: Ca să nu mai mintă toată ziua la televizor, îl rog pe Băsescu să desecretizeze rapoartele SRI privind Roşia Montană

Şova: Ca să nu mai mintă toată ziua la televizor, îl rog pe Băsescu să desecretizeze rapoartele SRI privind Roşia Montană

17 Sep 2013   •   11:18
Şova: Ca să nu mai mintă toată ziua la televizor, îl rog pe Băsescu să desecretizeze rapoartele SRI privind Roşia Montană

Preşedintele Băsescu a declarat luni seară că responsabilul pentru eşecul proiectului Roşia Montană este Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte. Potrivit lui Traian Băsescu, acesta ar trebui să plece din Executiv pentru că este “profund incompetent.”

Într-o replică acordată în direct la  Antena 3, Dan Şova a declarat că nu are motiv să îşi dea demisia şi că solicită desecretizarea rapoartelor primite de Traian Băsescu în legătură cu proiectul Roşia Montană.

„Pentru ce să îmi dau demisia?(...) Nu. Preşedintele Traian Băsescu a făcut ieri două afirmaţii la adresa mea. Nu mă simt jignit, mă simt distrat, ca să fiu cinstit, dintr-un motiv foarte simplu: domnul Băsescu nu are nicio competenţă ca să îmi dea mie un certificat de competenţă în materie. În al doilea rând, pot să vă spun că, în calitate de jurist, am practicat la un nivel mai înalt şi mai mulţi ani decât a făcut-o dânsul ca marinar şi eu nu mi-am permis să spun că dânsul nu ştie să conducă vaporaşul. Aceasta este o chestiune care este din registrul de jigniri zilnice al domnului preşedinte Băsescu”, a spus ministrul Şova.

"Preşedintele Băsescu a făcut o afirmaţie foarte gravă, anume că aş fi luat legea de la Roşia Montană, că i-aş fi dus-o premierului, că aş fi în slujba Roşiei Montane. Şi eu îl rog public pe preşedintele Traian Băsescu, ca să nu mai aibă posibilitatea să mintă toată ziua la televizor, să desecretizeze şi să facă publice rapoartele pe care le-a primit de la Servicii în legătură cu Roşia Montană şi cu mine”, a adăugat ministrul.

×