x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şpaga de sărbători pentru doi inspectori fiscali

Şpaga de sărbători pentru doi inspectori fiscali

de Violeta Fotache    |    10 Dec 2010   •   16:27

Doi inspectori fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor publice (DGFP) Constanţa au fost arestaţi preventiv pentru corupţie. Adrian Ciompoaie şi Costel Bafan, din cadrul Serviciului de Activitate Inspectia Fiscală, Compartimentul schimb internaţional de informaţii au fost prinşi în flagrant delict luând 2000 de euro şpagă.

Conform comunicatului emis de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii Serviciului Teritorial Constanţa i-au reţinut pe cei doi inspectori fiscali în data de 9 decembrie, după ce au primit 2000 de euro, ceruţi cu o zi înainte, de la o persoană care i-a denunţat. În schimbul şpăgii, inspectorii fiscali i-au promis denunţatorului să nu-i întocmească  dosar penal sub acuzaţia de evaziune fiscală. Tribunalul Constanţa a dispus vineri arestarea lor preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţia de luare de mită.

×