x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spectaculos alai al datinilor în Moldova

Spectaculos alai al datinilor în Moldova

de Monica Cosac    |    28 Dec 2016   •   20:58
Spectaculos alai al datinilor în Moldova

Ca de fiecare dată, în ultimii 50 de ani, “Alaiul datinilor și obiceiurilor de iarnă” din zona Moldovei a străbătut, ieri, în a treia zi de Crăciun, centrul municipiului Bacău.

Mii de băcăuani şi turişti au mers să vadă jocurile cu măşti în care se întrec cete de tineri din localităţile judeţului Bacău, precum şi din alte judeţe din zona Moldovei, şi să asculte colindele, sunetele de zurgălăi, șuieratul bicelor şi ritmul tobelor. Spectacolul sonor a fost completat cu cel al culorilor și croielilor specifice costumelor moldovenești.

Colindătorii au purtat măşti traditionale - multe confecţionate de meşteri care au păstrat tradiţia prelucrării pielii şi a blănii, care au completat “găteala” Caprelor, a Căluților, a Urșilor, Irozilor sau “haiducilor” din Ceata lui Jianu.

Dansul ursului, spre exemplu, cel mai cunoscut în zona etnografică a Văii Trotusului, evocă trecerea anotimpurilor şi regenerarea naturii. Jocul căluţilor evocă tinereţea şi fertilitatea. În trecut, calul era considerat o pavază contra duhurilor rele şi un aparator al gospodăriilor şi bisericilor. Jocul caprei binedispune publicul prin urările pline de haz ale ciobanului care mână turma caprelor.

 

×