„Ani la rând, spitalele regionale au fost promise, amânate și blocate în hârtii. Între timp, pacienții au continuat să parcurgă zeci sau sute de kilometri pentru o intervenție, pentru o urgență, pentru o șansă la viață. Astăzi, ceea ce a fost doar pe hârtie devine realitate. Devine răspunsul pe care oamenii îl așteaptă de ani întregi”, susține ministrul Sănătății, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Aflat în vizită pe șantierul Spitalului Regional de Urgență Craiova, el a spus că acesta va deservi întreaga regiune de sud-vest și va avea o infrastructură pregătită pentru cele mai critice cazuri: 807 paturi, 19 săli de operație, bloc operator ultramodern, imagistică de înaltă performanță, heliport și circuite medicale sigure și fluxuri adaptate urgențelor majore.
Investiția se ridică, potrivit lui Alexandru Rogobete, la 3,6 miliarde de lei.
Ministrul Sănătății a anunțat că la Spitalul Regional din Iași lucrările de execuție vor începe la începutul anului 2026, iar la cel din Cluj amenajarea șantierului este finalizată, iar construcția începe tot în 2026.
(sursa: Mediafax)



