x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalele, conduse după noi reguli: Director, doar cu concurs

Spitalele, conduse după noi reguli: Director, doar cu concurs

de Monica Cosac    |    17 Noi 2016   •   09:08
Spitalele, conduse după noi reguli: Director, doar cu concurs
Sursa foto: DIANA OROS

Directorii de spitale vor fi obligaţi să se ocupe exclusiv de unităţile medicale pe care conduc, între orele 08.00-16.00, şi vor putea să opereze sau să predea doar după încheierea programului de manager, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată, ieri, de Guvern. De asemenea, toate posturile de conducere din spitale, inclusiv pentru şefii de secţii, vor fi ocupate doar prin concurs. Rectorii universităţilor de medicină şi farmacie nu sunt de acord cu aceste modificări.

 

Prin OUG care modifică Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, iniţiată de Ministerul Sănătăţii şi adoptată, ieri, în şedinţa de Guvern, se doreşte profesionalizarea managementului în spitale. Conform OUG, vor fi eliminate unele restricţii nejustificate pentru participarea la concursul pentru funcţia de director de spital. Se elimină, de exemplu, restricţia conform căreia managerul unui spital clinic trebuie să fie cadru universitar sau medic primar.

Ordonanţa vizează şi depolitizarea managementului din spitale (este interzisă exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control ale unui partid politic)  şi combaterea nepotismului din sistem. Totodată, sunt definite mai clar situaţiile în care managerii sunt în conflict de interese, iar aceştia nu vor avea voie să primească bani pentru activităţile de cercetare ştiinţifică sau didactice de la firmele care furnizează bunuri sau servicii spitalelor.

De partea cealaltă, rectorii universităților de medicină şi farmacie din București şi din celelalte centre universitare spun că „nu se justifică, în niciun fel, modificarea de urgență a Legii Sănătății”. Potrivit acestora, în spitalele clinice aflate în contract instituțional cu facultăţile de medicină, „directorul medical trebuie să fie cadru didactic, recomandat de Senatul Universitar”, iar şefii de secții și de laboratoare Clinice trebuie să fie cadre didactice (profesor /conferențiar).

„Nerespectarea acestor reguli, ce ființează în toate sistemele medico-universitare din Europa, ar perturba grav atât procesul didactic universitar și postuniversitar medical, cât și activitatea de îngrijire a pacienților”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România.

Rectorii cer, de asemenea, ca şefii de secție sau de laborator, în spitalele clinice, numiți de Senatul universitar, să nu susțină examen pentru ocuparea pozițiilor respective.

Cu o lună în urmă, ministrul Sănătăţii spunea: “Dacă vrem să aducem un manager de la AKH (cel mai mare spital din Viena, Austria — n.r.) sau managerul de John Hopkins (spital din Baltimore, SUA — n.r.), acel manager nu ar putea să lucreze în România pentru că nu este cadru universitar. Nu ar putea să participe la concurs”.

Rudele până la gradul IV ale managerului nu vor putea deține funcții de conducere în același spital sau la serviciul de ambulanță. De asemenea, acestea nu pot deține acțiuni la companii aflate în relații cu spitalul.

Prin OUG adoptată se doreşte eliminarea politicii de partid din spitale

×