x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spitalele, la primărie

Spitalele, la primărie

30 Oct 2008   •   00:00

Primarul general Sorin Oprescu şi premierul Tăriceanu au discutat aseară despre trecerea unor spitale în administrarea municipalităţii şi despre modalităţile de asigurare a transportului public între Capitală şi judeţul Ilfov.



Executivul va iniţia un proiect-pilot prin care o parte dintre spitalele bucureştene să treacă în administrarea Primăriei Generale. Premierul a anunţat că se ia în calcul încheierea unui protocol între Primărie şi autorităţile judeţene care să vizeze extinderea traseelor preorăşeneşti în Ilfov.

×
Subiecte în articol: observator