x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Persoanele cu deficiențe de vedere vor beneficia de sprijin în interiorul stațiilor de metrou

Persoanele cu deficiențe de vedere vor beneficia de sprijin în interiorul stațiilor de metrou

31 Ian 2022   •   20:30
Persoanele cu deficiențe de vedere vor beneficia de sprijin în interiorul stațiilor de metrou
Sursa foto: Lucian Alecu

Metrorex a anunțat luni că a semnat contactul penru accesibilizarea stațiilor de metrou pentru pesoanele cu deficiențe de vedere.

Contractul a fost atribuit prin licitație deschisă și are o valoare de 17.468.346,18 lei, fără TVA.

Accesibilizarea stațiilor de metrou în funcțiune pentru persoanele cu deficiențe de vedere constă în dotarea acestora cu elemente din oțel inoxidabil aplicate direct pe suprafața existentă a stațiilor de metrou și panouri Braille.

„Pentru cele câteva stații de metrou unde deja sunt executate benzi speciale din ceramică: stațiile Jiului, Parc Bazilescu, Laminorului și Străulești, legătura cu Terminalul Multimodal, sunt prevăzute completări locale cu benzi ceramice și panouri de semnalistică Braille, iar pentru Magistrala 5, unde există deja benzile speciale în toate stațiile, vor fi montate doar panourile de informare”, a transmis Metrorex.

Așadar, panourile de semnalistică Braille vor fi montate în toate cele 63 de stații ale metroului bucureștean.

×