x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Angajaţii de la stat cu cele mai mari venituri. Cu cât sunt plătiţi nababii din CA şi AGA

Angajaţii de la stat cu cele mai mari venituri. Cu cât sunt plătiţi nababii din CA şi AGA

de Adrian Stoica    |    20 Aug 2015   •   10:51
Angajaţii de la stat cu cele mai mari venituri. Cu cât sunt plătiţi nababii din CA şi AGA

Într-o țară care a ales să-şi umilească medicii şi profesorii plătindu-i cu salarii de mizerie, găsim şi bugetari pentru care singura grijă este ca teancul de bani să fie cât mai gros de la un an la altul. A fi membru într-un Consiliu de Administraţie (CA) sau într-o Adunare Generală a Acţionarilor (AGA) la o companie în care statul mai deţine acţi­uni, este o adevărată mană cerească. Numirile se fac aproape exclusiv pe criterii politice, fiind adevărate sinecuri de partid. Cu timpul, unii dintre aceşti privilegiaţi au deve­nit adevăraţi colecţionari de comitete şi comiţii.

După ce Executivul a decis în 2013 că aceste persoane pot primi, pentru fiecare şedinţă la care participă, până la 25% din salariul directorului general, renunţând astfel la plafonarea impusă în 2010 care stabilea că indemnizaţia membrilor CA şi AGA era în sumă fixă de 47 lei/ şedinţă, veniturile acestor noro­coşi au explodat. La o simplă căutare pe site-ul ANI, desco­perim persoane care fac parte chiar din mai multe CA, AGA, comisii pentru privatizare, comisii pentru supraveghere şi multe altele, la companii “ mănoase”, cum ar fi cele din domeniile energiei și bancar.

Pentru cei de la ASF, banii nu pică, vin în valuri-valuri

Despre Carmen Radu, director în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), putem spune că este o persoană care ştie să facă bani, dar să-i şi ascundă de ochii curioşilor. Potrivit declaraţiei sale de venituri pe anul trecut, înregistrată pe 30 ianuarie 2015, pe lângă funcţia de director economic la ASF, ea a mai făcut parte din CA la Nuclearelectrica, ROMATSA (unde şi soţul său are un cuvânt greu de spus) şi Fondul Român de Garan­tare, fiind, totodată şi auditor la Camera Consultanţilor Fiscali. La capitolul venituri din declaraţia de interese, Carmen Radu a preferat să treacă „conform fişei fiscale”. Oricum, vorbim despre o sumă de 10.000 de euro pe lună minim. Mult mai mulţi bani, 428.100 lei, îi vin însă din închirierea unor spaţii comerciale.

Trai pe vătrai la Finanţe

Secretarul de stat în Minis­terul Finanţelor, Enache Jiru, a fost cel mai bine plătit bugetar din acest minister, anul trecut. Pe lângă salariu, el a încasat 247.800 de lei din indemnizaţia de preşedinte CIFGA la Eximbank, 28.344 lei în calitate de membru al Consiliului de Îndru­mare şi Supraveghere din cadrul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului. În conturile sale a mai intrat şi un mărunţiş de 1.800 de euro pentru funcţia de preşedinte al Comitet­ului de Investiţii pentru Fondul Jeremie. O persoană norocoasă se poate considera şi colega sa, secretarul de stat Daniela Pescaru. Pe lângă salariu, ea a obţinut anului trecut 103.250 de lei din calitatea sa de membru CIFGA la Eximbank şi 54.792 lei de la CEC Bank pentru că a făcut parte şi din AGA. La bunăstarea sa au mai contribuit INCAS Bucureşti, care i-a virat 9.632 lei, şi INCDFM, care a mai plusat cu 7.406 lei, pentru că a fost membru al Consiliilor de Administraţie.

Preşedintele ANAF, campionul absolut


Gelu Ștefan Diaconu, preşedintele ANAF, este o persoană pentru care noţi­unea de odihnă este probabil necunoscută. Timpul său se împarte între îndeplinirea sarcinilor de serviciu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi prinderea evazioniștilor, şi între cele zece consilii de admin­istraţie din care face parte. Dacă pentru funcţiile de secretar de stat şi preşedinte ANAF a încasat în 2013, conform declaraţiei de avere din data de 17.04.2014, doar 56.988 lei, în schimb colecţia sa de CA-uri i-a adus 468.806 lei. Pentru 2014 nu şi-a depus încă declaraţia de avere, dar putem presupune că veniturile au fost şi mai mari.

Indemnizaţii şi bonusuri regeşti pentru cei mai buni „specialiști” din domeniul energiei


Anul trecut, regele neîncoronat al bonusu­rilor de performanță a fost directorul general de la Compania Transgaz, Petru Ion Văduva. El a beneficiat de o recompensă record, de 700. 000 de euro, în condiţiile în care, dacă vorbim despre capitolul investiţii, compania şi-a îndeplinit programul într-un procent mai mic de jumătate.

Şi celelate companii din energie ştiu să-şi răsplătească „specialiștii”

Printre cei care au tras lozul câştigător se numără, de exemplu, Aurora Negruţ. Pe lângă insignifianta funcţie de funcţionar la Ministerul Economiei, doamna se dove­deşte a fi un specialist de marcă în domeniul energiei, dacă ne uităm că în 2013 a făcut parte din organele de conducere ale companiilor Romgaz, Electrica, CE Oltenia, Nuclearelectrica, CE Hunedoara, Electrica Solut­zione. Pentru activitatea sa laborioasă a fost răsplătită cu 194.189 lei. Pentru 2014 nu şi-a depus încă declaraţiile de avere și de interese.

Foşnetul banilor se aude şi la CFR


Aici îl găsim pe George Buruiană. În 2013, ca preşedinte al CA la CFR, a încasat 19.000 de lei, de la CFR Călători (membru în Comisia de Supraveghere) a primit 11.200 de lei, iar de la Danube Brige Calafat (preşedinte al Comitetului de Supraveghere) alţi 19.000 de lei. Cam cât a încasat ca director general la CFR Marfă şi indemnizaţia de membru al CA. Pentru 2014 nu şi-a depus declaraţiile.

Baştanul de la Electrica


Ioan Roşca, directorul general al societății Electrica, a încasat în anul 2013, din salarii, 190.345 de lei. Ceva mai mult, adică 218.216 lei, i-au adus însă cele opt consilii de administraţie, comisii de privatizare etc., din care a făcut parte. Pentru anul trecut nu şi-a depus încă declaraţiile.

Discreta de la Nuclearelectrica


Directorul general de la Nuclearelectrica, Daniela Lulache, este o persoană extrem de discretă când vine vorba de veniturile sale. Deși pe lângă funcția de bază nu mai are decât „umila” calitate de consilier la BNR, doamna Lulache a preferat să nu dezvăluie sumele ridicate de aici. Singura specificare în declarația de venituri este „conform fișei fiscale”.

CIFGA: borcanul cu miere

Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, pe scurt CIFGA, un comitet despre care nu se ştie cam nimic. El a fost înfiinţat prin HG 534/2007 şi, potrivit expunerii de motive, „examinează şi avizează emiterea de garanţii de stat pentru împrumuturile contractate de operatorii economici şi subîmprumuturile acordate de Ministerul Econo­miei şi Finanţelor”. Chiar dacă are o activitate discretă, suntem convinşi că ea este importantă. Dovadă sunt banii pe care unii îi ridică de aici. De exemplu, în anul 2013, cei mai bine plătiţi membri CIFGA au fost Enache Jiru, Ion Moraru şi Traian Sorin Hălălai (care a încasat 28.000 de euro pe lună, din poziția de președinte Exim­bank), ei încasând fiecare nu mai puţin de 55.000 de euro.

×