ENERGIE PE ŞOSEA: În Israel a fost pusă la punct o şosea generează electricitate.
Maşinile care se deplasează pe o distanţă de un kilometru de asfalt pot genera 640 de kilowaţi, energie suficientă pentru alimentarea a 12 automobile mici. Pe măsură ce vehiculele merg pe şosea, ele presează nişte cristale piezoelectrice care produc o cantitate mică de energie.
ANTARCTICA ÎN PERICOL
Regiunea arctică are un ritm de încălzire mai rapid decât alte zone, iar acest fenomen are loc cu un deceniu mai devreme decât anticipaseră oamenii de ştiinţă. Temperaturile de toamnă din această regiune sunt mult mai ridicate decât se aştepta din cauza fenomenului numit amplificare arctică, în urma căruia topirea accelerată a gheţii în timpul verii acumulează multă căldură în ocean.
PENTRU AER CURAT
Un gadget de la Made by Makers, Danemarca, evaluează în orice moment calitatea aerului şi-şi informează posesorul dacă reprezintă un risc pentru sănătate. În funcţie de densitatea particulelor poluante prezente în atmosferă, Airgo evaluează calitatea aerului inhalat ca fiind bună, moderată sau total nesănătoasă, prin aprinderea LED-urilor integrate în dispozitiv.
BATERII SOLARE GIGANT
Primarul oraşului Los Angeles, Antonio Villaraigosa, a anunţat recent că metropola va avea 10% electricitate din energie solară. Poreclit "Solar A", planul primarului va dezvolta cea mai mare instalaţie solară din lume. "Când proiectul va intra în funcţiune, LA va avea o capacitate energetică mai mare cu 1.280 megawaţi, mai mult decât există astăzi în SUA", a declarat primarul Villaraigosa.
Citește pe Antena3.ro