x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

20 Noi 2008   •   00:00

VASILE LUPU, LIBER
Judecătoria Deva a dat ieri aviz favorabil pentru eliberarea condiţionată a liderului minerilor, Vasile Lupu. Marţi, comisia de la închisoare se pronunţase pentru scurtarea pedepsei. Liderul minerilor, Vasile Lupu, este încarcerat la Penitenciarul Bârcea Mare din septembrie 2005, când a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în legătură cu evenimentele de la Costeşti din ianuarie 1999. (M.H.)



TRAFIC DE IARNĂ
Traficul rutier pe DN 18, în Pasul Gutâi, judeţul Maramureş, s-a desfăşurat ieri după-amiază în condiţii de iarnă. Cum în zonă a nins abundent, iar mai multe tiruri nu au putut să înainteze, din cauză că nu erau echipate cu anvelope de iarnă, a fost nevoie de intervenţia drumarilor. Şi în Baia Mare a început să ningă ieri după-amiază. (V.D.)

SE RĂCEŞTE BRUSC

Doar azi şi mâine ne vom mai putea bucura de temperaturile cât de cât normale de până acum (maxime de până la 14°C... 15°C). De sâmbătă se va înregistra o scădere bruscă a temperaturii. Minimele vor ajunge până la valori de –11°C... –12°C, iar maximele se vor încadra între 2°C şi 8°C. Vântul îşi va face simţită prezenţa, amplificând senzaţia de frig.  

INAUGURARE METROU
Ludovic Orban, ministrul Transporturilor, a inaugurat ieri linia de metrou Nicolae Grigorescu – Linia de centură. Pe noua rută, trenurile vor veni la un interval de 10 minute. Lucrările au început în 1989, iar în ’90 au fost întrerupte. Investiţia din 1989 şi până în prezent a fost de 145 milioane de euro. Metroul în care erau directorii de la Metrorex, ziariştii şi ministrul a "tras pe dreapta" trenurile ce duceau călătorii de rând.

OMENIE LA ALBA-IULIA
Un bărbat din Alba-Iulia a dus la Poliţie o borsetă cu bani pe care o găsise pe stradă. Ieri, Ioan C. a observat o borsetă neagră la intersecţia Bulevardului "1 Decembrie 1918" cu Strada Mihai Viteazul. Bărbatul a luat borseta, în care se aflau acte, un lănţişor din aur şi 775 lei, şi a predat-o autorităţilor. Proprietarul M.B., din comuna Poşaga, judeţul Alba, urmează să intre în posesia bunurilor pierdute. (Lucian Dobrater)

DIRECTOR ELIBERAT
Magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu au dispus, ieri, punerea în libertatea directorului general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea. El este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce a dispus achiziţionarea unui utilaj minier defect. Prejudiciul în acest dosar este de 800.000 de lei. (Gabriela Mladin)

RABLA" Şi ÎN 2009
Programul de înnoire a parcului auto va continua şi anul viitor. Astfel, în 2009 vor fi scoase din uz de patru ori mai multe rable decât în 2005, respectiv 60.000 de maşini mai vechi de 12 ani. Prima de casare acordată va fi tot de 3.000 de lei. Programul prevede ca pentru orice astfel de maşină predată spre casare să fie acordat un discount în vederea achiziţionării unui autoturism nou. (E.S)

MĂSURI UMANITARE
13 containere cu toalete şi cabine de duş sunt amplasate pe Strada Dr Leonte Anastasievici, în Adăpostul temporar de urgenţă pentru persoanele fără locuinţe, la iniţiativa primarului Sorin Oprescu. Cei care trăiesc pe stradă, sau cei aflaţi în unităţi sanitare şi care se află în situaţie de nevoie socială vor avea de astăzi un spaţiu civilizat de locuit. (M.A.C.)

MORT ÎN HOTEL
Un brăilean în vârstă de 26 de ani a murit ieri după ce a căzut de la etajul 12 al unui hotel din Capitală. Manuel Ceanopol s-a cazat într-un apartament al Hotelului Ambasador în jurul orei 10:00, iar incidentul a avut loc în jurul orei 13:00. Poliţiştii încearcă să afle acum dacă bărbatul s-a sinucis sau a căzut de la etaj. Ceanopol e suspectat că şi-ar fi omorât concubina, care a fost Ăgăsită la Brăila cu gâtul tăiat.

×
Subiecte în articol: observator