x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

02 Dec 2008   •   00:00

ROMAN
O conductă de gaze naturale a fost fisurată în zona unei staţii Petrom de la intrarea în municipiul Roman. Cei care au sesizat situaţia au fost muncitorii unei firme care săpau un şanţ pentru a îngropa nişte cabluri. Imediat, la locul incidentului au sosit angajaţii de la societatea de gaze şi pompierii care au izolat imediat zona. După mai multe manevre, gazul a fost oprit în conducta respectivă până la efectuarea reparaţiilor.



TRUPE ÎN IRAK
România îşi va menţine forţele militare în Irak până în 2011 sau până când trupele aliate părăsesc această ţară. Afirmaţia a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu în cadrul unei videoconferinţe cu forţele participante la misiuni în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Balcani. Băsescu a subliniat că acest lucru este de natură să “clarifice” orice dezbatere politică pe marginea acestui subiect. Şeful statului a precizat că România a primit solicitare de la guvernul irakian să-şi continue misiunea în Irak până în 2011.

ZBOR LA VIENA
Compania aviatică ROMAVIA va adăuga la destinaţiile ei un zbor către Viena. Vor fi două curse pe săptămână, marţi şi vineri, cu un tarif special, 189 de euro cu toate taxele incluse, în condiţiile de confort şi siguranţă deplină – ceea ce de fapt reprezintă materializarea sloganului companiei: Zboruri confortabile şi sigure la preţuri decente! Zborul inaugural a avut loc azi, 2 decembrie. Oferta specială este valabilă până la data de 31 ianuarie 2009. (L. Popa)

NEBUNIE PE DN 1
Traficul pe DN 1, la ieşirea din Braşov a fost deviat ieri după-amiază spre DN 1A Săcele-Cheia. Măsura a fost luată din cauza numărului mare de maşini care se deplasau din Braşov către Bucureşti. Potrivit informaţiilor furnizate de poliţişti, pe DN 1, în Azuga şi Buşteni se formaseră, pe sensul de mers Braşov – Bucureşti, coloane de maşini pe mai mulţi kilometri. O situaţie deosebită s-a întâlnit ieri şi pe mai multe drumuri din Ilfov, Brăila, Suceava şi Prahova, unde s-a circulat greu din cauza ceţii.  

TIMIŞOARA
Doi bătrâni au fost internaţi în spital, după ce au fost bătuţi în propria locuinţă de trei indivizi. Potrivit Poliţiei Timiş, tâlharii au acţionat la pont, ştiind că bătrânii au copiii la muncă în Germania. Se pare că au forţat uşa garajului pentru a intra în casa bătrânilor, apoi i-au bătut până i-au desfigurat. Femeia a reuşit să iasă în curtea casei, unde şi-a alertat vecinii. Oamenii legii au demarat ancheta şi nu exclud posibilitatea ca atacatorii să fie din rândul unor muncitori care le-au renovat de curând casa şi ştiau că sunt înstăriţi.

×
Subiecte în articol: observator