16 ianuarie 2009
REGISTRUL ABONAŢILOR
Utilizatorii de telefonie fixă şi mobilă vor avea acces de la 31 octombrie la un registru al abonaţilor. Acesta va conţine numerele de telefon şi datele de identificare ale acestora, baza de date urmând să fie realizată de un furnizor de serviciu universal, desemnat în urma unei licitaţii. Registrul abonaţilor va fi disponibil pe internet, accesul la acesta fiind gratuit pentru toţi utilizatorii.
TRAFIC HEROINĂ
Trei bucureşteni au fost arestaţi după ce au fost prinşi cu peste un kilogram de heroină adusă din Turcia. Drogurile urmau să fie vândute în Capitală. Cei trei sunt suspectaţi că fac parte dintr-o reţea internaţională de traficanţi de heroină, formată din cetăţeni români, iranieni, bulgari şi turci. Cercetările continuă pentru a stabili întreaga activitate infracţională a persoanelor în cauză.
BALC – ORADEA
Tradiţionala vânătoare de la Balc, organizată anual de omul de afaceri Ion Ţiriac, ar putea avea loc mâine. Deşi elicopterul lui Ţiriac a aterizat la Oradea, prezentând mici probleme de ordin tehnic, conducerea Aeroportului nu a primit încă nici un semnal oficial din partea organizatorilor. Faţă de alţi ani, când de marea vânătoare din ţarcul domeniului de la Balc se ocupa Ovidiu Bârgău, fostul şef al Direcţiei Silvice Oradea, de această dată acesta preferă să accepte invitaţia lansată de Prinţul Sturdza, în aceeaşi perioadă. (Teodora Ivan)
OMORÂT DE PRESĂ
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a fost accidentat de presa de gunoi la care lucra. Accidentul a avut loc la o pensiune turistică din Valea Drăganului. Attila L. lucra ca servant pe o autospecială, iar în timp ce colecta resturile menajere de la o pensiune a fost prins în timpul manevrării, de presa de gunoi, care l-a accidentat mortal.
ÎNGROPAT DE VIU
Un muncitor chinez a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el şi alţi doi colegi. Accidentul s-a petrecut ieri-dimineaţă, în jurul orei 8:00, pe Strada Feteşti din Sectorul 3 al Capitalei. Cei trei muncitori, toţi chinezi, lucrau pentru o firmă care era angajată să efectueze săpături la fundaţia unei case. Ceilalţi doi muncitori au suferit doar câteva răni. La ancheta ce se desfăşoară asistă şi un reprezentat al misiunii diplomatice chineze.
AVALANŞĂ DE VIROZE
Aproape o mie de cazuri de viroze au fost înregistrate numai într-o săptămână în Gorj. Medicii s-au speriat când au văzut un număr aşa de mare. În înregistrările medicale, peste 920 de cazuri de viroză apar în şapte zile, în timp ce peste 60 de gorjeni au necesitat internarea. Comparativ cu o săptămână în urmă, susţine medicul Marius Boeriu de la ASP Gorj, numărul virozelor a crescut de la 276 la 923. Pneumoniile sunt şi ele în creştere, de la 200 într-o săptămână ajungându-se la peste 700, din care aproape o sută au necesitat internarea. Cele mai multe cazuri de îmbolnăviri sunt la copiii cu vârste între 5 şi 14 ani. (Gabriela Mladin)
ANCA DUMITRU, DIRECTOR GENERAL AL BVB
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, joi, numirea Ancăi Dumitru în funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Funcţia era vacantă din decembrie 2008, după demisia lui Stere Farmache. Anca Dumitru a confirmat informaţia şi a precizat, pentru Mediafax, că va ocupa poziţia de director general timp de şase luni, după care Consiliul BVB va decide dacă va fi înlocuită sau va rămâne în continuare la conducerea operatorului de piaţă. Dumitru a fost până acum director în cadrul BVB, coordonând activitatea pieţei Rasdaq. Ea a declarat că va rămâne, pentru moment, şi în această funcţie.
PRODUCŢIA INDUSTRIALĂ , ÎN PICAJ
Industria a înregistrat în noiembrie 2008 declinul maxim din ultimii nouă ani. Producţia industrială a înregistrat în noiembrie 2008 o scădere de 11,5% faţă de aceeşi lună din 2007, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţionale de Statistică (INS). Un declin mai mare al producţiei industriale, respectiv de 12,1%, a fost înregistrat în luna octombrie 1999. Analiştii consideră că această cădere a producţiei a fost cauzată în principal de reducerea cererii externe şi sunt pesimişti în legătură cu perspectivele pentru decembrie 2008 şi pentru anul 2009. Unii dintre analişti apreciază că perspectivele producţiei industriale, dar şi ale sectorului de servicii, duc la majorarea probabilităţii unei recesiuni în România.
CREŞTERE ECONOMICĂ SUB 2%
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere cu peste un punct procentual, la sub 2%, prognoza privind creşterea economică medie în regiunile şi ţările unde activează, printre care şi România. Proiecţia anterioară, prezentată în noiembrie, indica un avans economic mediu de 3% în ţările din fosta URSS şi Europa Centrală şi de Est.
BCE A REDUS DOBÂNDA CHEIE LA 2%
Banca Centrală Europeană (BCE) a redus, joi, dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 2%, cel mai scăzut nivel de la introducerea monedei unice. Potrivit specialiştilor, decizia de joi a fost motivată de riscul ridicat ca inflaţia din zona euro, care a ajuns la 1,6% în decembrie, să coboare şi mai mult sub ţinta de 2% a BCE, precum şi de căderea accentuată a cererii şi de condiţiile dificile de pe pieţele de credit.
SUBVENŢII PENTRU UNT, BRÂNZĂ ŞI LAPTE PRAF DEGRESAT
Uniunea Europeană va reintroduce subvenţiile pentru exportul unor produse lactate, respectiv unt, brânză şi lapte praf degresat, pentru a sprijini producătorii în contextul problemelor economiei mondiale, a anunţat comisarul pentru Agricultură, Mariann Fischer Boel. în iunie 2007, ca urmare a unei perioade prelungite în care pe piaţa comunitară au fost înregistrate preţuri ridicate la produsele lactate, executivul european a renunţat la toate subvenţiile pentru acest sector industrial. între timp, creşterea producţiei la nivel mondial şi cererea scăzută pe piaţa UE au determinat preţurile să scadă la nivel comunitar, iar criza financiară a contribuit la agravarea situaţiei exportatorilor.
IRINEL POPESCU, LA CNAS
Primul-ministru, Emil Boc, l-a eliberat ieri din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe Vasile Ciurchea şi l-a numit în locul său pe doctorul Irinel Popescu, reprezentant al Partidului Conservator. Decizia premierului a fost luată miercuri, iar ieri a fost publicată în Monitorul Oficial. Irinel Popescu este autorul primului transplant de ficat din România.
OPREA A PLECAT DIN PSD
Gabriel Oprea a demisionat ieri şi din PSD, după ce miercuri a părăsit conducerea PSD Ilfov. Gabriel Oprea a declarat aseară că a hotărât să demisioneze din PSD, deoarece nu vrea să supună echipa pe care a format-o, organizaţia pe care a condus-o, presiunilor venite de la centru şi ameninţărilor cu dizolvarea. Într-o scrisoare adresată liderului PSD, Mircea Geoană, Oprea spune că excluderea unui membru de partid este atributul organizaţiei din care face parte.
BOLID RĂSTURNAT
Un bolid care mergea cu 120 de kilometri la oră s-a răsturnat ieri de câteva ori pe Bd. Magheru şi a ras tot de pe trotuar pe o distanţă de 50 de metri. În intersecţia cu Strada Batiştei, fără să ţină cont de ploaie, şoferul a călcat acceleraţia până la podea. Bucăţi din maşina distrusă s-au împrăştiat de jur-împrejur pe zeci de metri. Şoferul şi pasagerii însă au scăpat cu bine. Şoferul, de 22 de ani, îşi chemase prietenii la o plimbare cu luxoasa maşină.
ADĂPOST DE URGENŢĂ
299 de persoane fără locuinţă au beneficiat de cazare, hrană, servicii de igienă şi consiliere la Adăpostul de urgenţă din Strada Leonte Anastasievici nr. 2-4, înfiinţat de Primăria Capitalei la cererea primarului general, Sorin Oprescu. În cazul în care cineva observă persoane adulte fără adăpost pe străzile Bucureştiului, să sesizeze acest lucru la numărul de telefon 021-305.55.50. În acest mod se poate evita decesul acestor persoane pe stradă din cauza temperaturilor scăzute. (M.A.C.)
Citește pe Antena3.ro