x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

21 Ian 2009   •   00:00

21 ianuarie 2009



BANI FALŞI LA FINANŢE
Mai multe bancnote false au fost descoperite la Direcţia de Finanţe Publice (DFP) din Arad. Ele proveneau de la CAS şi de la o firmă. Poliţia a demarat cercetări. În mai multe instituţii arădene s-a decis ca în cazul în care bancnotele false vor fi primite de angajaţi, contravaloarea acestora să fie reţinută celor care au primit banii falşi, din neglijenţă. (A. Ando)

EVENIMENT
Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează conferinţa "500 de ani de evoluţie în Europa – de la elicopterul lui Da Vinci... la acceleratorul de particule". Evenimentul, organizat în parteneriat cu Asociaţia "Future Networks", va avea loc mâine, la ora 19:00, în foaierul Teatrului de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti. Printre invitaţi se numără academician prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, ing. Iustin Capră – câştigător al "Premiului Dan Voiculescu" 2008, şi prof univ. dr. Ioan Pânzaru – rector Universitatea din Bucureşti.

ŞEF NOU LA DGIPI
Adjunctul Direcţiei Generale Anticorupţie, Ionel Georgescu, ar urma să preia conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI. Postul de adjunct îi va reveni lui Eugen Corciu, fost adjunct al şefului Poliţiei Române, au declarat surse ministeriale pentru Mediafax. Desemnarea acestora va avea loc după ce noul ministru, Liviu Dragnea, îşi va prelua astăzi oficial funcţia.

DECIZII CSAT
Militarii români vor asigura sprijin umanitar şi medical în regiunile Tallil şi Bagdad şi vor desfăşura activităţi de consiliere pentru forţele de securitate irakiene. CSAT a aprobat ieri în acest sens semnarea memorandumului de înţelegere între România şi Irak. Pe de altă parte, Consiliul a aprobat retragerea României din Brigada multinaţională în aşteptare cu capacitate de luptă ridicată pentru operaţiuni ONU şi a avizat propunerea de reducere cu 20% a numărului posturilor din structurile centrale ale MApN.

VALEA OLTULUI
Traficul feroviar pe ruta Râmnicu-Vâlcea – Sibiu a fost blocat, ieri după-amiază, din cauza stâncilor căzute pe calea ferată. Incidentul s-a produs la kilometrul de cale ferată 350, între localităţile vâlcene Râul Vadului şi Podul Olt. Două trenuri de persoane au fost afectate de blocarea traficului. Autorităţile se aşteptau ca şi alte trenuri să fie afectate.

VADIM, TOT FĂRĂ STEA
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a pierdut ieri la Curtea Constituţională a României (CCR) "bătălia" pentru redobândirea Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de cavaler. CCR a considerat că este constituţional dreptul preşedintelui României de a retrage decoraţii. "Steaua României", oferită în 2004 lui Vadim Tudor, i-a fost retrasă acestuia pe motiv că a avut un comportament nedemn la şedinţa parlamentară în timpul căreia a fost condamnat comunismul. (M. Pasă Petru)

COCAINA PENTRU VIP
Magistraţii care rejudecă procesul "Cocaina pentru VIP-uri" n-au putut audia ieri toate interceptările folosite de procurori pentru acuzarea lui Ţiriac Junior. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că anchetatorii nu trimiseseră Curţii de Apel Bucureşti toate transcrierile acestora, necesare pentru identificarea persoanelor înregistrate. Până acum, în acest caz, Ion Alexandru Ţiriac a fost achitat pentru deţinere de droguri şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de stupefiante. (M.Pasă Petru)

LA UN PAS DE FALIMENT
Primăria este "la un pas de faliment", a declarat ieri edilul din Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban. Situaţia a fost provocată de faptul că administraţia locală are de achitat dobânzile la creditul pentru implementarea proiectului "Suceava – Utilităţi şi mediu la standarde europene". Banii au fost luaţi pentru a se construi o centrală termică, finalizată de trei ani. Investiţia nu e funcţională în lipsa unui operator de gaze naturale.
(Nicu Amurăriţei)

×
Subiecte în articol: observator