28 august 2009
FĂRĂ MANUALE
Elevii suceveni vor începe şcoala fără manuale, din cauză că editurile nu au reuşit să finalizeze tipărirea acestora, după cum a declarat directorul adjunct al ISJ Suceava, Virginel Iordache. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava a încheiat contracte de tipărire de manuale cu 26 de edituri, dar, până la data de 20 august, doar şase dintre acestea au livrat manualele, iar alte zece edituri au trimis între 20% şi 60% din exemplarele comandate. Până la sfârşitul acestei luni, manualele trebuiau să ajungă la depozitul de carte, pentru ca, până la 15 septembrie, să fie preluate de şcolile din judeţ. (Agerpres)
DEFICIT DE POSTURI
Peste 290 de posturi au fost desfiinţate în Alba, în anul şcolar 2009-2010. Cadrele didactice titulare nu au fost afectate, măsura ducând însă la concedierea unor angajaţi din rândul personalului nedidactic sau didactic auxiliar. Numărul posturilor aprobate de Ministerul Educaţiei pentru anul şcolar care începe la 14 septembrie în judeţul Alba a fost de 6.131, mai mic cu aproape 300 decât în anul precedent. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, Cornel Sandu, a precizat că "s-a renunţat la catedre deţinute de suplinitori, iar în anumite situaţii, unii titulari au primit şi alte discipline suplimentare". (Lucian Dobrater)
ATELIERE PENTRU COPII
Enigmele nedescifrate ale Terrei, piraţii de altădată şi isprăvile lor, exploratorii şi cuceririle lor geografice sunt doar câteva dintre temele atelierului de cultură generală pentru copii care va începe la 2 octombrie în cadrul Fundaţiei Calea Victoriei din Bucureşti. Cursul, care va fi predat de Mirel Bănică, va costa 150 de lei şi va fi acompaniat de numeroase imagini (videoproiecţii), diapozitive şi cărţi, ce vor sprijini prezentarea lectorului. Micuţii, cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, mai pot opta pentru cursuri de artă dramatică sau de pictură. Mai multe detalii pe www.fundatiacaleavictoriei.ro. (E.M.)
PROGRAME AFTER SCHOOL
Elevii din Sectorul 1 beneficiază de programul after school, unde cei mici îşi petrec timpul liber participând la jocuri interactive, precum şi la ore de pregătire a lecţiilor. "Prin programul after school încercăm să «rupem» copiii de televizor. După ce mănâncă, elevii se recreează un pic ca apoi să poată să-şi facă lecţiile", a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. Începând cu anul şcolar 2009-2010, Primăria Sectorului 1 va derula Programul "Grădiniţa de week-end". Prin acest proiect, administraţia locală dă posibilitatea bucureştenilor din Sectorul 1 să-şi lase copiii la grădiniţă pe perioada week-end-ului.
Citește pe Antena3.ro