1 septembrie 2009
TRIMIS ÎN JUDECATĂ
Fostul deputat PRM Dănuţ Saulea, expert parlamentar la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă. La 19 iunie, Dănuţ Saulea a pretins de la o persoană denunţătoare suma de 50.000 de euro, promiţându-i că în schimb va interveni pe lângă primarul comunei Adunaţii Copăceni, pentru ca acesta să-l pună pe denunţător în posesie cu suprafeţele de teren. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.
TIMIŞ ACCIDENT
Trei persoane au murit, iar o alta a fost rănită după ce o maşină a fost lovită de un tren ieri-dimineaţă, la o trecere de cale ferată din zona localităţii Lovrin, din judeţul Timiş. Un vagon al trenului a luat foc la scurt timp după accident. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Timiş, Sergiu Rus, cele trei persoane decedate se aflau în maşină, iar persoana grav rănită este şoferul autoturismului, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal din Timişoara.
CAZUL GORBUNOV
Procesul în care Serghei Gorbunov este judecat, la Deva, pentru tâlhărie, a fost amânat din nou ieri, întrucât rezultatul expertizei ADN solicitate în acest caz nu a fost depus la dosar. La Judecătoria Deva a avut loc un nou termen în procesul în care Serghei Gorbunov este judecat pentru tâlhărirea patronului unei case de schimb valutar din municipiul hunedorean. La acest termen a fost adus şi Serghei Gorbunov, care nu a făcut declaraţii presei. Judecătorul a amânat procesul, stabilind un nou termen pentru 28 septembrie.
CERCETAŢI ÎN LIBERTATE
Curtea de Apel Bucureşti a decis ieri ca şeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, şi secretara acestuia, Cecilia Borza, să fie cercetaţi în libertate, cu interdicţia de a părăsi Capitala, în dosarul privind traficul de ovule. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, Harry Mironescu şi Cecilia Borza urmând să fie eliberaţi din arest. De asemenea, Mironescu are interdicţie de a profesa ca medic pe perioada cercetărilor.
Citește pe Antena3.ro