x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

28 Noi 2009   •   00:00

28 noiembrie 2009



TRENURI ANULATE
Pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de călători estimat cu ocazia Zilei Naţionale a României, CFR Călători modifică circulaţia unor trenuri. Astfel, în timp ce suplimentează cu vagoane unele trenuri spre şi dinspre principalele oraşe din ţară, altele vor fi anulate. CFR anulează la datele de 30 noiembrie şi 1 decembrie câte două trenuri de rang superior, precum şi patru trenuri accelerat. Din cauza traficului scăzut vor fi anulate şi trenuri personale regionale, care deservesc fluxuri de navetă. (E.S.)

LOCURI DE MUNCĂ
Peste 9.000 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate la nivel naţional în perioada 27 noiembrie-3 decembrie. Cele mai multe sunt în Capitală şi în judeţele Iaşi, Caraş-Severin, Cluj, Timiş, Satu-Mare, Hunedoara, Buzău şi Teleorman. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa adresa de internet www.anofm.ro.

TRATAMENT NOU
Specialiştii Clinicii de chirurgie a Spitalului "Sf. Maria" din Capitală au folosit, pentru prima dată, un nou tratament în cancerul de prostată stadiile unu şi doi, metoda constând în aplicarea unei energii focalizate pe leziuni şi distrugerea acestora, a explicat urologul Valentin Ambert. "Acest tratament, cunoscut sub denumirea Hifu, este utilizat în cancerul de prostată stadiile unu şi doi, în care boala nu a depăşit capsula prostatică. Energia indusă în timpul unei ecografii creşte temperatura prostatei, iar energia focalizată distruge leziunile canceroase", a explicat medicul.

NEREGULI LA COMBINAT

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a fost amendat cu 100.000 de lei, după ce comisarii Gărzii de Mediu au descoperit 135.000 de tone de şlam de furnal. "Nu ştiu să fi fost descoperite până acum depozite similare atât de mari. Pentru această neregulă, ArcelorMittal a fost sancţionată cu o amendă de 100.000 de lei", a spus Mihai Turcu. Reprezentanţii combinatului ArcelorMittal au refuzat să comenteze referitor la amenda primită. La sfârşitul lunii octombrie, ArcelorMittal Galaţi a primit o amendă de 50.000 de lei, după ce, în urma unui control, a fost descoperită o scurgere de var la una dintre benzile care transportă acest material.

ETICHETELE LA CONTROL
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de aproape 500.000 de lei, în urma unui control de patru zile privind respectarea prevederilor legale la comercializarea şi etichetarea conservelor din legume şi fructe. Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost retrase de la vânzare 130 de kilograme de conserve, iar alte 44.000 de kilograme au fost oprite temporar de la comercializare. Totodată, pentru cei 293 de operatori depistaţi cu abateri au fost aplicate 177 de amenzi contravenţionale, în valoare de 481.500 de lei.

PREMIU DE EXCELENŢĂ
Financiarul, cel mai tânăr cotidian economic, a fost desemnat prin votul publicului câştigătorul premiului de excelenţă pentru reflectarea pieţei de capital - categoria presă scrisă. Evenimentul, la care au participat peste 300 de invitaţi, a avut loc joi, la cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor Pieţei de Capital, organizată de Asociaţia Brokerilor, partenerul oficial fiind Bursa de Valori Bucureşti. Diploma a fost înmânată redactorului-şef al Financiarului, Edward Pastia, de către Nicolae Gherguş, membru al CA al Asociaţiei Brokerilor şi directorul general al societăţii de brokeraj Confident.

AU SPART 25 DE MAŞINI
Patru tineri din Sfântu Gheorghe sunt cercetaţi pentru furt calificat, fiind acuzaţi că au spart aproximativ 25 de autoturisme, valoarea bunurilor sustrase ridicându-se la circa 20.000 de lei. Poliţiştii au extins cercetările şi au stabilit că, în perioada 29 august-19 noiembrie, ei au comis aproape 25 de astfel de furturi, ulterior fiind identificaţi alţi doi tineri care făceau parte din grup. Toate bunurile au fost recuperate şi sunt restituite păgubiţilor, precizând că în 15 cazuri nu se cunosc părţile vătămate, întrucât acestea nu au făcut plângeri pentru furt.

SUSPECŢI DE VOT MULTIPLU

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a transmis ieri Autorităţii Electorale Permanente (AEP) o listă cu 470 de persoane suspectate de vot multiplu la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale 2009. Persoanele în cauză au fost identificate în cadrul filtrelor rutiere organizate de IGPR, la 22 noiembrie, împreună cu Autoritatea Rutieră Română, dar şi ca urmare a activităţilor specifice efectuate în ziua votului de lucrători ai structurilor MAI. Cercetările continuă, iar în cazul în care vor rezulta indicii că şi alte persoane sunt suspectate de vot multiplu, datele acestora vor fi înaintate, de asemenea, AEP, pentru verificări.

PROMOŢIE POLIŢIE ŞI POMPIERI
Ministerul Administraţiei şi Internelor a primit, începând de ieri, o nouă promoţie de ofiţeri , respectiv 391 de absolvenţi ai Facultăţii de Poliţie şi 66 de absolvenţi ai Facultăţii de Pompieri, cărora li s-au acordat gradul de subinspector de Poliţie, respectiv sublocotenent. Acordarea gradelor s-a făcut în cadrul unei ceremonii desfăşurată la sediu MAI, în prezenţa reprezentanţilor conducerii ministerului, a şefilor de arme, a profesorilor şi instructorilor ofiţerilor.

ACCIDENT URZICENI
Două persoane au murit şi alte şase au fost rănite, dintre care două grav, într-un accident petrecut ieri la Urziceni, pe DN2, în urma unui carambol în care au fost implicate trei autoturisme, după ce una din maşini a intrat pe contrasens. În urma impactului, autoturismele au lovit o a treia maşină, o Dacia Logan, în care se aflau patru persoane din Bucureşti. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din cauză că şoferul autoturismului Opel a adormit la volan, la faţa locului nefiind găsite urme de frânare.

TURIST DECEDAT
Trupul tânărului care a murit, sâmbătă, în Munţii Făgăraş, la o altitudine de aproape 2.400 de metri, va fi recuperat cu ajutorul unui elicopter al MAI. Acesta a alunecat pe zăpadă şi a căzut într-o prăpastie, lovindu-se în cădere de stânci. Echipele de salvamontişti au plecat spre locul accidentului încă de ieri dimineaţă. Turistul decedat este din judeţul Cluj, avea în jur de 25 de ani şi făcea parte dintr-un grup mai mare de tineri din mai multe judeţe ale ţării care şi-au petrecut week-end-ul la Bâlea Lac. În Munţii Făgăraş, la peste 2.000 de metri altitudine, stratul de zăpadă este de aproximativ 15 centimetri.

POLIŢIST REŢINUT
Un poliţist de la Secţia 13 din Bucureşti a fost reţinut sâmbătă de procurori sub acuzaţia că ar fi ajutat mai multe persoane să ascundă un omor. Anchetatorii susţin că poliţistul chiar i-ar fi ajutat pe suspecţi să dezmembreze o maşină folosită la comiterea infracţiunii. Crima a avut loc în luna martie, când trei bărbaţi au ucis un tânăr, pe care l-au abandonat apoi pe un câmp în apropierea Capitalei. Poliţistul fusese audiat în calitate de martor în acest dosar, dar procurorii susţin că el a minţit în declaraţia sa. Bărbatul va fi dus la tribunal cu propunerere de arestare preventivă, pentru favorizarea infractorului.



×
Subiecte în articol: observator