Copiii ar putea începe şcoala obligatoriu la 5-6 ani, cu clasa pregătitoare şi ar putea-o termina la 16 ani, după clasa a IX-a. Şeful statului ar putea obliga următorul premier să implementeze Strategia privind învăţământul şi să dea 7% din PIB pentru educaţie.
Şcoala obligatorie ar putea fi de 13 ani din 2009, dacă următorul guvern va pune în practică Strategia privind educaţia, elaborată de fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, şi asumată ieri de către preşedintele Traian Băsescu. “Din momentul în care preşedintele va numi noul premier, acesta va trebui să îşi asume strategia”, a declarat Mircea Miclea.Şeful statului propune un sistem de educaţie realizat special pentru “bebeluşii digitali” – generaţia anilor 1995-2000, copii care stau de mici în faţa computerului, care gândesc un pic altfel, care acumulează foarte multe informaţii şi se plictisesc la şcoală.
Pentru a putea ţine pasul cu elevii, profesorii vor fi nevoiţi să înveţe, în maximum doi ani, să lucreze cu computerul, după cum a precizat realizatorul strategiei. “Pregătirea profesorilor este foarte importantă, pentru că, în caz contrar, toată investiţia de a băga computere în şcoli devine inutilă”, precizează Miclea.
13 ANI OBLIGATORII,
ÎN BĂNCI
Strategia propune, astfel, reforma curriculumului,
realizarea unei legi a educaţiei permanente şi alocarea de către viitorul
Executiv a 7% din PIB pentru educaţie. În documentul aflat în dezbatere publică
se propune o nouă structură a sistemului, conform căreia statul va sigura un învăţământ
generalizat şi gratuit timp de 13 ani. Acesta va cuprinde clasa pregătitoare şi
învăţământul primar, învăţământul gimnazial (inclusiv clasa a IX-a) şi se va
finaliza cu o Diplomă de Studii şi un Certificat profesional. Învăţământul
liceal (clasele X-XII) se va desfăşura în trei profiluri de licee – teoretice,
tehnologice şi vocaţionale – şi se va finaliza cu Diplomă de absolvire a
liceului, Licenţă europeană de utilizare a computerului (ECDL-Complet) sau cu
Certificat profesional (pentru liceele tehnologice). Termenul pentru realizarea
acestor obiective este anul 2009.
Manuale digitale
La terminarea şcolii elevii ar trebui să ştie să comunice în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională, să aibă cunoştinţe fundamentale de matematică, de ştiinţe şi tehnologie, dar şi “digitale”. Până în clasa a IV-a, elevii vor studia computerul opţional, iar de la gimnaziu până la terminarea liceului această disciplină va fi obligatorie. Pentru verificarea cunoştinţelor şcolarilor nu se vor mai susţine teste naţionale la sfârşitul clasei a VIII-a, ca până acum. După clasa a II-a se va face o evaluare, iar fiecare părinte va primi un raport despre copilul său. Cei care termină clasa a IV-a vor da o testare naţională, iar după clasa a VI-a şcolarii vor participa la o nouă evaluare la limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe. La sfârşitul clasei a IX-a, când se va termina învăţământul obligatoriu, se va susţine o evaluare la limba maternă şi două limbi de circulaţie internaţională, matematică şi ştiinţe, dar şi în privinţa cunoştinţelor de utilizare a computerului.
Documentul lui Miclea mai propune crearea unui cont bancar personal de educaţie permanentă pentru fiecare nou-născut din România. “Contul va fi deschis de Guvern printr-un depozit echivalent a 500 de euro. Acesta va putea fi utilizat de copil abia după vârsta de 16 ani”, se mai precizează în strategie. Termenul de realizare a acestei acţiuni este anul 2010.
În ceea ce priveşte învăţământul superior, documentul propune evaluarea externă a tuturor instituţiilor publice şi private şi organizarea, până în 2011, a unui Institut de Studii Avansate (ISAR), înfiinţat de Guvern, Preşedinţie şi de Academia Română, cu scopul de a oferi cadrul instituţional în care diaspora ştiinţifică şi cercetătorii de excelenţă din România să dezvolte proiecte ştiinţifice şi programe de studii. Se mai propune “promovarea universităţii centrate pe student”, instituirea unui Cod al studentului, care să cuprindă drepturile, obligaţiile şi libertăţile acestuia.
*Sursa: Strategia privind învăţământul elaborată de Comisia Prezidenţială pentru educaţie