x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suceava: Urmărire pe doi kilometri şi FOCURI DE ARMĂ pentru oprirea unui contrabandist de ţigări

Suceava: Urmărire pe doi kilometri şi FOCURI DE ARMĂ pentru oprirea unui contrabandist de ţigări

12 Oct 2013   •   18:07
Suceava: Urmărire pe doi kilometri şi FOCURI DE ARMĂ pentru oprirea unui contrabandist de ţigări

Poliţiştii de frontieră din Rădăuţi au urmărit un autoturism înmatriculat în Marea Britanie în care erau mai multe colete cu ţigări de contrabandă şi au tras patru focuri de avertisment, dar şoferul a reuşit să fugă după ce a abandonat maşina, potrivit Mediafax.

 Potrivit Serviciului Poliţiei de Frontieră Suceava, poliţiştii de frontieră din Rădăuţi au observat, în apropierea frontierei de stat, un autoturism de teren Mitsubishi, înmatriculat în Marea Britanie, în care se aflau mai multe colete voluminoase, iar când şoferul i-a văzut pe poliţişti a demarat în viteză.

Autoturismul a fost urmărit de poliţiştii de frontieră, iar din cauză că şoferul a ignorat somaţiile au fost trase patru focuri de avertisment. După o urmărire pe o distanţă de aproximativ doi kilometri, şoferul a abandonat autoturismul şi a reuşit să fugă.

În autoturism au fost descoperite 15.460 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 154.000 lei.

×