Impozitarea pensiilor nu a fost un subiect de discutie in cadrul Guvernului, a declarat, marti, ministrul Muncii, Sulfina Barbu.
Eugen Radulescu, director in cadrul Bancii Nationale a Romaniei, a declarat, joi seara, la o emisiune televizata, ca toate pensiile ar trebui impozitate in Romania, inclusiv cele sub 1.000 de lei, in conditiile in care deficitul sistemului de pensii este urias.
"Deficitul fondului de pensii este de trei miliarde de euro. Cu deficitul fondului de pensii am putea face 400 de kilometri de autostrada pe an. Sunt convins ca sute de mii de persoane sunt pensionate fraudulos", a spus Radulescu.
El a propus, de asemenea, scaderea numarului angajatilor la stat cu 30%.
Anterior, el sustinuse ca impozitarea pensiilor ar reprezenta o decizie rationala economic, chiar daca este nepopulara.
Si Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, a declarat, in presa, ca toate cheltuielile sociale, mai ales salariile si pensiile, trebuie abordate foarte prudent, el sustinand ca desi sunt legi pentru majorarea pensiilor, posibilitatea ca autoritatile sa faca acest lucru este pus sub semnul intrebarii.
La randul sau, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, sustinuse ca numarul de contribuabili trebuie sa fie mai mare decat al celor care beneficiaza de impozitele platite, dar in prezent sunt doar putin peste patru milioane de angajati.
In plus, el considera ca aceasta situatie nu va putea fi rezolvata prin masuri simple, cum ar fi reducerea CAS, ci este nevoie de politici structurale care sa stimuleze munca, dar si de fonduri de pensii functionale.
"Nu avem fonduri de pensii functionale. Probabil ca acest mesaj trebuie repetat oricat de dureros ar fi", a mai spus Isarescu.
Toate aceste declaratii au generat reactii din partea sindicatelor. CNS "Cartel Alfa" si-a exprimat nemultumirea fata de aceste afirmatii publice "care incearca sa promoveze ideea ca, singura solutie pentru depasirea noii crize economice este pauperizarea si mai adanca a categoriilor sociale defavorizate, deja grav afectate de masurile de austeritate precedente impuse de Guvernul Boc".
Citește pe Antena3.ro