Preşedintele american George W. Bush a declarat ieri că s-au înregistrat "progrese semnificative" în combaterea încălzirii climaterice în cadrul summitului G8, desfăşurat în nordul Japoniei, transmite Reuters.
Preşedintele american George W. Bush a declarat ieri că s-au înregistrat "progrese semnificative" în combaterea încălzirii climaterice în cadrul summitului G8, desfăşurat în nordul Japoniei, transmite Reuters. S-au înregistrat "progrese semnificative în vederea unei abordări serioase" în domeniul schimbărilor climatice, a precizat Bush înainte de a părăsi Japonia. Cei mai mari poluatori din lume au declarat ieri că sprijină o "viziune comună" pe termen lung la nivel global în ceea ce prieşte reducerea emisiilor.
PROGNoZE. Cele 16 ţări care au participat la reuniunea marilor economii au precizat într-o declaraţie comună că "este nevoie de reducerea masivă a emisiilor la nivel global" şi că ţările dezvoltate vor trebui să adopte obiective pe termen mediu în vederea reducerii poluării cu gaze cu efect de seră. George Bush a avansat ideea ca discuţiile avute pe tema încălzirii globale în cadrul reuniunii G8 să fie reluate şi cu alte ţări. Preşedintele american a afirmat că Statele Unite vor semna un o înţelegere globală de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (document care ar urma să continue, din 2012, Protocolul de la Kyoto) numai dacă vor fi implicate şi ţări precum China sau India. După cum se ştie, se aşteaptă ca acest nou acord global să fie semnat anul viitor la Copenhaga, ţările G8 propunînd pînă în 2050 o reducere de 50% a emisiilor de gaze cu efect de seră. China şi India au anunţat deja că nu vor ţine cont de ţintele G8, dar că "vor acţiona ferm" pentru reducerea emisiilor. În opinia celor două guverne, ţările puternic industrializate ar putea pune mai puternic umărul la lupta împotriva încălzirii globale, cu reduceri între 80% şi 90%. În declaraţia de ieri, cele 16 economii puternice ale lumii nu au făcut referiri la ţinte specifice pentru reducerea emisiilor, nu au precizat termene clare pentru începerea acestui proces, ci doar au arătat că este absolut necesar ca acest proces să fie însuşit pe termen mediu de ţările bogate.
Citește pe Antena3.ro