x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Supracontrol la Tarom, de frica lui Dorel

Supracontrol la Tarom, de frica lui Dorel

18 Oct 2016   •   18:45
Supracontrol la Tarom, de frica lui Dorel
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

După problemele tehnice apărute săptămâna trecută la mai multe aeronave TAROM, în cadrul companiei vor fi înființate Departamentul Maintenance Control Centre - care va monitoriza şi oferi asistenţă permanentă pentru toate defectele apărute în operarea zilnică, şi Biroului Aircraft on Ground (AOG) - cu program non-stop pentru asistenţa comenzilor de piese în timp real. De asemenea, s-a dispus verificarea suplimentară a aeronavelor, la intervale mai mici de timp, precum şi efectuarea unor noi audituri de siguranţă la lucrările de întreţinere. Incidentele care au impus aceste măsuri au început joi, când cursa Bucureşti - Satu Mare s-a întors după aproximativ 20 de minute pe aeroport, din cauza unor defecţiuni se pare că la trenul de aterizare. Tot joi, cursa de Iași a ratat decolarea de pe Otopeni, din cauza unei probleme tehnice, iar vineri aeronava cu destinația Timişoara, a întârziat la București aproape o oră, din cauza unui difuzor defect. Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) a demarat o investigaţie în cazul cursei TAROM Bucureşti - Iaşi, cea care a ratat decolarea.

×