Principalul suspect in cazul uciderii unei femei si a fiicei acesteia in varsta de 19 ani, din comuna hunedoreana Blajeni, a fost prins de politistii hunedoreni in municipiul Brad. Barbatul si-a recunoscut faptele si a fost retinut.
Potrivit politistilor, la prinderea suspectului a ajutat un sofer care il luase pe acesta cu masina, la autostop, din apropiere de Blajeni, si l-a transportat pana in Brad. Soferul a remarcat ca barbatul pe care il luase la autostop avea hainele ude, iar dupa ce a aflat despre crime si-a dat seama ca barbatul ar putea fi autorul, care isi spalase hainele pentru a scapa de urmele de sange.
Conform purtatorului de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara, Adina Velescu, barbatul si-a recunoscut faptele.
Barbatul a fost retinut pentru 24 de ore, sub acuzatia de omor deosebit de grav, iar astazi va fi dus la Tribunalul Hunedoara, cu propunerea de arestare preventiva.
El era prietenul tinerei ucise, cu care a stat timp de patru ani, avand impreuna doi copii in varsta de trei ani si un an si opt luni.
O femeie in varsta de 49 si fiica sa de 19 ani au fost gasite moarte de catre fratele tinerei care a sunat la 112, a anuntat crima si l-a chemat pe tatal sau in ajutor. Cele doua femei au fost gasite moarte in locuinta lor din comuna hunedoreana Blajeni, iar potrivit anchetatorilor cele doua au fost ucise, cel mai probabil, cu un topor care a fost gasit in apropierea casei.