Sute de kilograme de carne şi brânză, retrase de la vânzare în Arad
Sute de kilograme de produse alimentare, în special brânză şi carne, au fost retrase de la vânzare din magazine din Arad, de către inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), care nu au putut stabili provenienţa mărfurilor sau au constat că sunt expirate.
Conform unui comunicat de presă remis, miercuri, de DSVSA Arad, inspectorii au efectuat mai multe controale la magazine sau depozite de produse alimentare, constatând că unele dintre acestea aveau în stoc carne sau brânză neetichetate, fără elemente de identificare şi ţinute în condiţii insalubre.
"A fost identificată, la un magazin alimentar din zona cartierului Alfa, o cantitate de 97 kilograme de carne de pui neetichetată, cu origine necunoscută. Întreaga cantitate a fost pusă sub sechestru şi ulterior neutralizată la o firmă de specialitate. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 6.000 lei. Tot în această perioadă, la un depozit alimentar din zona UTA, inspectorii au găsit 322 kilograme de urdă fără elemente de identificare, 32,5 kilograme de sos roşii din Italia expirat, 283,5 kilograme de pulpă de roşii fără menţionarea termenului de valabilitate. Întreaga cantitate a fost pusă sub sechestru, urmând a fi neutralizată. Operatorul a fost sancţionat contravenţional conform HG 984/2005 cu 45.000 lei", se arată în comunicat.
DSVSA face apel la consumatori să verifice cu atenţie produsele pe care vor să le cumpere, în special valabilitatea şi condiţiile de păstrare.
AGERPRES

Ştiri din .ro
- Nasleu, hărțuind o angajată de la Piețe SA: ”O să pari că ești o curvă. Tot eu o să conduc, proasta p..lii. Ați luat-o la colțul gurii” AUDIO Pressalert.ro
- Peste 36,4 milioane lei din bani publici, în trei ani, pentru ”paravanul” lui Nasleu. De unde au luat companiile liberalului Gaiță cele mai importante contracte Pressalert.ro
Ministrul Educației crede în educația sexuală în școli
Ministrul Educației a anunțat cum se va desfășura ziua de 8 Martie în școli
Teroare în liceele americane: Un elev, grav rănit, într-un incident armat provocat de un coleg
405 elevi și 418 dascăli, cu COVID-19, în ultima săptămână
Ripostă la sancțiunile blocului comunitar: Rusia ameninţă Uniunea Europeană!
Incendiu puternic la o societate care fabrică produse din țiței. Flăcările, stinse după trei ore
Tragedie la Onești. Doi muncitori au fost luați ostatici și au fost uciși de un bărbat
UPDATE Accident cumplit în Capitală. Două fetițe au fost spulberate de pe trotuar. Șoferița beată la volan. A fost reținută
LIVE VIDEO. Plenul reunit al Parlamentului dezbate bugetul de stat pe 2021. Cîțu: PSD să ia un pix și o foaie și să ia notițe, cei care știu să scrie

FOTO. Daniel Băluță și Nicușor Dan, la inaugurarea grădiniței nr. 30 din Sectorul 4
