Patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani au fost identificaţi de poliţiştii Secţiei 24 şi sunt cercetaţi pentru comiterea a peste 100 de tâlhării, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
Potrivit lui Ciocan, prima tâlhărie comisă de cei patru a fost înregistrată în martie 2007, când o femeie a reclamat că unul dintre puşti i-a smuls lanţul de la gât şi a dispărut cu un scuter. În cadrul anchetei de până acum, au fost probate şase fapte, însă cei patru sunt suspecţi de aproximativ 100 de hoţii, întrucât victimele s-au plâns că au fost tâlhărite de adolescenţi care fugeau pe scutere. Aceştia tâlhăreau cu precădere femei. Conform Realitatea TV, cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei.