x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Tănărul mafiot obraznic" răspunde

"Tănărul mafiot obraznic" răspunde

de Violeta Fotache    |    02 Noi 2007   •   00:00

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a răspuns ieri acuzelor lansate miercuri seară de şeful statului printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, reamintindu-i că i-au fost alături in campania electorală din 2004 el şi alţi "tineri obraznici care nu doreau să traiască in societatea pe care o imaginase pentru noi partidul-stat PSD".

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a răspuns ieri acuzelor lansate miercuri seară de şeful statului printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, reamintindu-i că i-au fost alături in campania electorală din 2004 el şi alţi "tineri obraznici care nu doreau să traiască in societatea pe care o imaginase pentru noi partidul-stat PSD".

"Mama mea mă va intreba de ce sunt «mafiot». Eu ştiu că nu sunt. Dumneavoastră, domnule Preşedinte, ştiţi că nu sunt. Cu toate acestea, aţi făcut această afirmaţie. Fără să argumentaţi sau să dovediţi intr-un fel. Mama mea mă va intreba cine este «mafiotul» Fenechiu. Şi nu ştiu ce să-i spun altceva decăt că este unul dintre oamenii care l-a ajutat pe Traian Băsescu să ajungă Preşedintele Romăniei. Nu am fost niciodată «juristul dlui Fenechiu». Am fost insă avocatul dvs. in campania din 2004. Nu ştiu nici de ce sunt «obrazni». Probabil pentru că zilele trecute, cănd m-aţi atacat la fel de nejustificat, am explicat, cu argumente şi pe un ton civilizat, că nu aţi spus Adevărul şi că nu aveţi Dreptate", arată Chiuariu in scrisoarea deschisă. Documentul are şi un P.S.: "Domnule Preşedinte al Romăniei, nu o să inţeleg de ce vă doriţi ca ministrul Justiţiei să vă fie un supus servil ori un adversar ireductibil. Eu credeam că poate fi doar ministrul Justiţiei".

Intr-o emisiune tv difuzată miercuri seară, Tudor Chiuariu a fost numit de şeful statului drept "tănăr mafiot obraznic", care serveşte o clientelă şi pe care premierul Tăriceanu nu l-ar fi numit ministru, dacă ar fi fost "dezlegat". Şeful statului a mai spus despre Chiuariu că a fost "juristul lui Fenechiu" şi că la trei zile după ce a fost numit ministru a făcut "ceea ce a fost trimis să facă", adică să ceară revocarea procurorului Doru Ţuluş.

Scrisoare deschisă

Stimate domnule Preşedinte al Romăniei Traian Băsescu,
Stimate domnule fost candidat al Alianţei Dreptate si Adevăr PNL-PD pentru Presedinţia Romăniei,

M-am hotărăt să vă adresez o scrisoare deschisă ca urmare a atacurilor dumneavoastră din ultima vreme. Vreau să vă aduc aminte că am fost impreună in campania electorala din 2004. Traian Băsescu şi Tudor Chiuariu, alături de mulţi alţii: Călin Popescu-Tăriceanu, Vasile Blaga, Varujan Vosganian, Adriean Videanu.

Şi alte căteva sute de mii de cetăţeni. Printre care mulţi „tineri obraznici" care nu doreau să traiască in societatea pe care o imaginase pentru noi partidul-stat PSD.

Am fost impreună şi am căştigat impreună.

Am fost impreună pentru Dreptate şi Adevăr.


Şi pentru că am fost impreună pentru Dreptate şi Adevăr, vreau să vă spun doar căteva lucruri importante pentru mine şi, cred, şi pentru dumneavoastră:

1. Mama mea mă va intreba de ce sunt „mafiot". Eu ştiu că nu sunt. Dumneavoastră, domnule Preşedinte, ştiţi că nu sunt. Cu toate acestea, aţi făcut această afirmaţie. Fără să argumentaţi sau să dovediţi intr-un fel.

2. Mama mea mă va intreba cine este „mafiotul" Fenechiu. Şi nu ştiu ce să-i spun altceva decăt că este unul dintre oamenii care l-a ajutat pe Traian Băsescu să ajungă Preşedintele Romăniei.

3. Nu am fost niciodată „juristul dlui Fenechiu". Am fost insă avocatul dvs. in campania din 2004.

4. Nu ştiu nici de ce sunt „obraznic". Probabil pentru că zilele trecute, cănd m-aţi atacat la fel de nejustificat, am explicat, cu argumente şi pe un ton civilizat, că nu aţi spus Adevărul şi că nu aveţi Dreptate.


Cu respectul cuvenit,
Tudor Chiuariu,
Fost coleg intr-o Alianţă pentru Dreptate şi pentru Adevăr


P.S. Domnule Preşedinte al Romăniei, nu o să inţeleg de ce vă doriţi ca Ministrul Justiţiei să vă fie un supus servil ori un adversar ireductibil. Eu credeam că poate fi doar Ministrul Justiţiei.

La răndul său fostul director adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) Sorin Dumitraşcu a adresat ministrului Justiţiei, Tudor Chiuariu, o scrisoare deschisă.

Scrisoare deschisă

Stimate domnule ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu
M-am hotărăt să vă scriu o scrisoare deschisă ca urmare a atacurilor dumneavoastră din ultima vreme finalizate prin adoptarea pe ascuns a unei hotărări de guvern prin care eram dat afara din minister impreună cu alţi 14 colegi.
Vă aduc aminte că nu am fost impreună in campania electorală nici impreună cu aliaţii dumneavoastră nici impreună cu duşmanii dumneavoastră, indiferent ce nume de om politic poartă aceştia. Eu nu sunt printre tinerii obraznici cu care aţi fost impreună in confruntarea cu partidul - stat dar sunt printre cei care nu am crezut niciodată că liberalismul practicat de dumneavoastră va merge pe aceiaşi cale.

Am fost impotriva dreptăţii şi adevărului dumneavoastră tocmai pentru că ceea ce promovaţi dumneavoastră este o mare minciună.

Şi pentru că am fost impotriva dreptăţii şi adevărului dumneavoastră, vreau să vă spun căteva lucruri importante (evitănd patetismul ieftin pe care dumneavoastră il practicaţi):

1. M-aţi prezentat in public ca pe un exemplu de luptă impotriva corupţiei, inventănd o pretinsă incompatibilitate pe care n-aţi mai avut curajul să o susţineţi in instanţă) doar pentru că dumneavoastră aveţi un complex de inferioritate faţă de fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei;

2. Aţi promovat pe ascuns o hotărăre de guvern care a eliminat din ministerul justiţiei un număr de 15 persoane pentru a căror formare profesională au fost cheltuiţi căte 30.000 de Euro pentru că nu aţi fost in stare, sau nu aţi dorit, să folosiţi competenţele şi experinţa profesională de care aceştia dispuneau. In schimb numărul consilierilor dumneavoastră creşte şi anunţaţi concursuri de admitere pe care desigur că unii dintre consilierii personali le vor promova cu note mari in comisii prezidate de alţi consilieri personali;

3. Familia mea se intreabă doar dacă vom putea plăti in continuare facturile. Vă rog să-i iertaţi dacă nu sunt foarte pasionaţi de frămăntările şi prieteniile dumneavoastră.


Cu respectul cuvenit,
Sorin Dumitraşcu, manager public
Fost coleg intr-un minister care ar trebui să rămănă al justiţiei.


P.S. 1 Domnule ministru sunteţi deja in situaţia unui om mic care se află intr-o problemă mare.

P. S. 2 Recunosc. Sunt un biet epigon al scriitorilor dumneavoastră de scrisori deschise şi comunicate de presă.

×