Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anul trecut erau abandonați în spitale 1.213 copii, dintre care 738 în maternități. 68 au ajuns în centre de plasament, deși instituționalizarea este cea mai proastă soluție, pentru că traumatizează copiii. Specialiștii spun că finanțarea pentru renunțarea la „orfelinate” ar putea fi obținută din fonduri europene, iar problema rezolvată până în 2020.
Principala cauză a abandonului este situația precară a mamelor. „Majoritatea femeilor care părăsesc spitalul după ce nasc au un nivel scăzut de educație și se luptă cu sărăcia și condițiile de trăi inadecvate”, spune Rebeca Popescu, asistent social cu peste 5 ani de expe-riență în consilierea cuplurilor mamă-copil la risc de separare.
Este des întâlnită și situația mamelor adolescente care ascund sarcina și mai apoi își abandonează copilul în spital de teama familiei. Legislația română prevede însă că părinții trebuie identificați. Procesul de căutare a rudelor celor mai apropiate ale copilului poate dura luni, timp în care bebelușul rămâne în spital. Potrivit statisticilor, părinții adoptivi preferă în general copiii sub doi ani. În lipsa acordului părinţilor, copilul poate petrece primii ani de viaţă în diferite instituții, depăşind perioada în care ar avea cele mai mari șanse să fie integrat într-o nouă familie.
Instituționalizarea este încă o practică uzuală. Deși prin lege plasamentul unui copil cu vârsta sub trei ani într-un serviciu de tip rezidențial este interzis dacă minorul nu prezintă handicapuri grave, Rebeca Popescu spune că, în practică, unii copii cu vârsta sub trei ani ajung totuși în centre publice. Consecinţele asupra dezvoltării sunt dezastruoase.
„Perioade lungi s-a crezut că bebelușii nu înțeleg ceea ce se întâmplă cu ei, fiind prea mici la momentul abandonului ca să înţeleagă gestul mamei, însă recent specialiștii au demonstrat că tocmai imposibilitatea de a comunica induce panică și duce la o stare de vulnerabilitate, care reduce șansele viitoare de reintegrare ale copilului”, explică Rebeca Popescu. Conform Ministerului Muncii, în România sunt abandonați zilnic doi copii.
Lunga listă de lipsuri: bani, specialiști și centre maternale
Deși se recomandă prevenirea separării copilului de mamă, la ora actuală în România nu se face mare lucru în acest sens. Una dintre soluțiile deja existente este centrul maternal. Mamele și copiii petrec în general un an în astfel de centre, timp în care ar trebui să li se ofere toate cunoștințele și abilitățile necesare pentru a putea funcționa ca familie. Din păcate, în unele județe locurile din centrele maternale se reduc la două, iar serviciile sociale și psihologice lipsesc. „În situația în care specialiștii sunt mai puțini, apare riscul de a transforma centrul maternal strict într-un loc de găzduire a cuplului mamă-copil”, explică Rebeca Popescu.
După patru ani de muncă cu copiii cu dizabilităţi instituţionalizaţi, am realizat că nu există noţiunea de «instituţie bună». Majoritatea instituțiilor abuzează într-un fel sau altul copilul, toate ajung să le facă rău.
Bogdan Simion, preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC)
60.000 de copii se află în acest moment în sistemul de protecţie specială, din care 17.450 copii trăiesc în centre publice de plasament. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului a recunoscut 46 de cazuri de abuz asupra copiilor plasaţi în servicii rezidenţiale în 2014, printre care abuz fizic (11 cazuri) şi neglijare (19 cazuri)
Specialiștii Hope and Homes for Children România (HHC) recomandă soluții mai directe pentru prevenirea destrămării familiei cum ar fi finanțarea de locuințe sociale și sprijin material pentru familiile în dificultate. HHC estimează că programele de prevenție, laolaltă cu închiderea centrelor de plasament de tip vechi și crearea unor case de tip familial pentru toți copiii aflați în sistem, ar costa România maximum 200 de milioane de euro, fonduri care ar putea fi disponibile prin programe europene până în 2020.
