x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Târgul de Crăciun din Bucureşti. Când se aprind luminiţele de sărbători în Capitală

Târgul de Crăciun din Bucureşti. Când se aprind luminiţele de sărbători în Capitală

29 Noi 2018   •   18:12
Târgul de Crăciun din Bucureşti. Când se aprind luminiţele de sărbători în Capitală

Târgul de Crăciun din Piața Constituției din București își va deschide porțile mâine, 30 noiembrie 2018 la ora 19:00.  Bucureștenii au posibilitatea de a vizita târgul de Crăciun în perioada 30 noiembrie - 26 decembrie.

Luminile de Crăciun vor fi aprinse tot vineri, 30 noiembrie, începând cu ora 19:00. Iluminatul festiv se va aprinde din Piața Constituției, luminând în culori festive cele mai importante artere ale Bucureștiului.

În acest an, Târgul de Crăciun din București va include multe atracții atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. Printre acestea se numără concerte, carusel pentru copii, casa lui Moș Crăciun, un patinoar în aer liber și multe altele. Timp de aproape o lună, aceasta va fi o destinație inedită pentru toți cei care îndrăgesc sărbătorile de iarnă. Târgul va cuprinde 129 de căsuțe cu produse de sezon și decorațiuni. 

Programul Complet al Târgului de Crăciun din Piața Constituției

PROGRAMUL COMPLET AL ACTIVITĂȚILOR

30 noiembrie – 26 decembrie 2018

  • TÂRG: 10:00 – 22:00
  • PATINOAR: 10:00 – 22:00
  • CARUSEL: 10:00 – 22:00
  • CASA LUI MOȘ CRĂCIUN: 30 noiembrie – 24 decembrie
  • CAMPANIE UMANITARĂ: 30 noiembrie – 26 decembrie, 10:00 – 22:00

PROGRAM ARTISTIC

Vineri, 30 noiembrie – aprindere iluminat festiv

  • 18:30 – 19:00 Corul de copii Radio
  • 19:00 – 19:10 Aprinderea iluminatului festiv
  • 19:15 – 20:30 Andrei Tudor Band & All Stars – Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Alexandru Anghel, Sanda Ladoşi, Bodo, Aurelian Temişan, Adrian Daminescu, Nico, Nicola, George Miron şi Grupul Vocal „Acapella”
  • 20:40 – 21:10 Proconsul
  • 21:20 – 22:00 Vunk

Sâmbătă, 1 decembrie:

  • 18:30 – 21:40 Orchestra Naţională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă şi vedetele de muzică populară: Stana Stepanescu, Răzvan Rados şi Corul „Cuanticum”, Florin Pârlan şi Grupul „Burnasul”, Andra Matei, Mădălina Lupu, Ionuţ Cîrstea, Narcisa Băleanu, Ion Ghiţulescu, Lavinia Goste, Gheorghe Turda, Aneta Stan, Viorica Macovei, Floarea Calotă, Gheorghiţa Nicolae, Radu Ciordaş, Alexandru Pugna, Mariana Anghel, Ansamblul folcloric „Romanați” – coordonator Cristian Velea, Ansamblul folcloric „Perinița” – coordonator Liliana Comana, Școala de dans românesc Larisa și Marin Barbu
  • 21:50 – 22:30 „Unirea, Visul unei Naţiuni” – spectacol special dedicat Zilei Naţionale: Nicolae Furdui Iancu şi Grupul „Crai Nou”, Paula Seling, Proiect K1, Iuliana Tudor, Tuan, Daniel Lazăr, Vlad Rădescu, Sorin Francu, Victoria Cocias

Duminică, 2 decembrie

  • 18:00 – 18:30 Zum
  • 18:35 – 19:35 Opereta Stars
  • 19:45 – 21:00 Dacika
  • 21:00 – 22:00 Holograf

Joi, 6 decembrie – concert dedicat zilei de Sf. Nicolae

  • 17:30 – 17:50 Blană Bombă
  • 18:00 – 18:30 Corul de copii „Picii lu’ Soreasca”
  • 18:40 – 22:00 Concert extraordinar pentru copii: Andreea Bălan & Dancers, Connect-R & Band, Lora & Band, Dancers Crew, Elianne

Vineri, 7 decembrie

  • 18:00 – 18:45 Dimitri’s Bats
  • 18:55 – 19:40 Keo & Band
  • 19:50 – 20:50 Antract
  • 21:00 – 22:00 Bere Gratis

Sâmbătă, 8 decembrie

  • 18:00 – 18:30 Next Ex
  • 18:40 – 19:20 CnM
  • 19:35 – 20:35 CompactB
  • 20:50 – 22:00 Bună seara, Prieteni!

Duminică, 9 decembrie

  • 18:00 – 18:45 Hara
  • 18:55 – 19:40 Celelalte Cuvinte
  • 19:50 – 20:50 Direcţia 5
  • 21:00 – 22:00 Voltaj

Vineri, 14 decembrie

  • 17:00 – 17:25 Grupul Folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă, coordonator Elena Mimiș Trancă
  • 17:25 – 17:40 Ansamblul de datini și obiceiuri „Roua” din Cloșani, coordonator Carmen Sarcină
  • 17:40 – 18:20 Ansamblul de datini și obiceiuri „Moșoaiele” din Luncavița – Tulcea, coordonator Gheorghe Trandafir
  • 18:30 – 19:00 Nicola
  • 19:10 – 19:40 Ducu Bertzi
  • 19:50 – 20:20 Narcisa Suciu
  • 20:30 – 21:00 Vasile Şeicaru
  • 21:00 – 22:00 Ştefan Hruşcă

Sâmbătă, 15 decembrie

  • 17:00 – 17:45 Paula Seling şi Cazanoi Orchestra
  • 18:00 – 18:40 Lidia Buble
  • 18:50 – 19:35 Andreea Bănică
  • 19:45 – 20:45 Bosquito
  • 21:00 – 22:00 Andra

Duminică, 16 decembrie

  • 17:00 – 18:20 Tudor Ungureanu și Grupul Folcloric „Ștefan Vodă” din Republica Moldova
  • Maria și Luminița Stoianov, Daniela Pleșca din Republica Moldova
  • Grupul Folcloric „Dumbrava Verde”, coordonator Valentina Popa din Republica Moldova
  • Grupul de dansatori „Bâșchina” din Republica Moldova, coregraf Maxim Bârsan
  • 18:30 – 19:10 Laura Bretan şi Corurile „Bravissimo”, „Meloritm” şi „Alegretto”
  • 19:20 – 20:00 Irina Sârbu Band
  • 20:10 – 20:50 Irina Loghin şi Alesis
  • 21:00 – 22:00 Fuego

Joi, 20 decembrie

  • 17:00 – 17:45 Rockabella
  • 18:00 – 18:40 Toulouse Lautrec
  • 18:50 – 19:35 The Kryptonite Sparks
  • 19:45 – 20:45 byron
  • 21:00 – 22:00 Viţa de Vie

Vineri, 21 decembrie

  • 17:00 – 17:20 Corul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhidiacon Mihail Bucă şi Corul de copii „Symbol”
  • 17:30 – 18:10 Ianna Novac & Orchestra
  • 18:20 – 19:10 Aurelian Temişan & Winter Magic Band
  • 19:25 – 20:10 Ovidiu Komornyik & OK Band
  • 20:20 – 21:00 Cezar Ouatu şi Grupul Vocal „Libera”
  • 21:10 – 22:00 Ozana Barabancea & „Lumini Sonore” Orchestra

Sâmbătă, 22 decembrie

  • 17:00 – 17:40 Ansamblul de datini şi obiceiuri „Dor de la Humor” din Suceava
  • 17:40 – 18:20 Oltița Todircă și Ansamblul folcloric „Ca la noi” din Bacău
  • 18:20 – 19:00 Călin Brăteanu și Ansamblul de datini și obiceiuri din Bucovina
  • 19:00 – 19:30 Ansamblul „Urșii din Comănești” – Bacău
  • 19:30 – 21:00 Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă și interpreți de muzică populară din Moldova: Mioara Velicu, Grupul „Fabrica de folclor”, condus de Lavinia Goste, Dănuț Onoiu, Angelica Flutur, Daniela Condurache, Ștefan Deaconița
  • 21:00 – 22:00 Invitat special

Duminică, 23 decembrie

  • 17:00 – 17:30 Ansamblul folcloric „Dubașii” din Hunedoara
  • 17:30 – 18:00 Florentina și Petre Giurgi
  • 18:00 – 18:30 Ciprian şi Mihaela Istrate şi Grupul de colindători din Mureş
  • 18:30 – 19:00 Ansamblul folcloric „Tradiții maramureșene”
  • 19:00 – 20:00 Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă și interpreți de muzică populară din Transilvania: Ciprian Zopota, Daniel Pop, Nineta Popa, Florica Zaha, Nicolae Mureșan, Lavinia Goste
  • 20:00 – 20:30 Cornelia și Lupu Rednic
  • 20:30 – 21:10 Cargo
  • 21:20 – 22:00 Phoenix

Luni, 24 decembrie - Crăciunul românilor din toată țara

  • 17:00 – 17:30 Ansamblul folcloric „Ţara Vrancei” din Focşani
  • 17:30 – 18:00 Ansamblul de datini și obiceiuri „Carpați” din Câmpulung Muscel
  • 18:00 – 18:30 Ion Drăgan și Grupul vocal „Gorjeanca”
  • 18:30 – 19:00 Marioara Man Gheorghe, Grigore Gherman și Grupul folcloric „Mlădițe Ilfovene”
  • 19:00 – 19:30 Ansamblul folcloric „Doina Bascovului” din Pitești
  • 19:30 – 21:00 Viorica Lupu, Gabriel Dumitru, Ion Drăgan, Ștefania Rareș, Viorica Flintașu, Floarea Calotă
  • 21:00 – 22:00 Valentin Uzun Orchestra

Marţi, 25 decembrie

  • 17:00 – 17:40 George Miron, Grupul Vocal „Acapella” şi Andrei Tudor Band
  • 18:00 – 19:00 Adda
  • 19:10 – 19:50 Provincialii
  • 20:00 – 21:00 Damian Drăghici & Friends
  • 21:00 – 22:00 Loredana & Banda Agurida

Miercuri, 26 decembrie

  • 17:30 – 18:00 Ansamblul artistic de copii „Andantino”
  • 18:00 – 18:30 Ansamblul Vocal de Muzică Bizantină „Anton Pann”
  • 18:40 – 20:50 Jinga Bell: Orchestra Metropolitană Bucureşti, condusă de dirijorul Daniel Jinga şi soliştii: Marcel Pavel, Vlad Miriţă, Sanda Ladoşi, Oana Radu, Andrei Lazăr, Ana Cebotari, Elianne, Mihai Mitză Georgescu, Claudia Pavel, Daniel Lazăr, Lora
  • 21:00 – 22:00 Invitat special
×
Subiecte în articol: targ craciun 2018 luminite bucuresti