x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teamă de un nou Mihăileşti

Teamă de un nou Mihăileşti

de Diana Scarlat    |    19 Aug 2008   •   00:00
Teamă de un nou Mihăileşti

ACCIDENT ● 22 de tone de azot lichid pe centura Capitalei
Panică pe şoseaua de centură a Capitalei, între Mogoşoaia şi Otopeni, după ce o cisternă încărcată cu 22 de tone de azot lichid s-a răsturnat ieri, la ora 12:45. Accidentul s-a produs din cauza şoferului autocisternei, care a pierdut controlul volanului într-o curbă.



ACCIDENT ● 22 de tone de azot lichid pe centura Capitalei
Panică pe şoseaua de centură a Capitalei, între Mogoşoaia şi Otopeni, după ce o cisternă încărcată cu 22 de tone de azot lichid s-a răsturnat ieri, la ora 12:45. Accidentul s-a produs din cauza şoferului autocisternei, care a pierdut controlul volanului într-o curbă.

Consecinţe: o amendă contraveneţională pentru domn’ şofer, care-a scăpat cu zgîrieturi uşoare, şase ore de muncă pentru echipele ISU, şi pentru poliţişti, blocaj în trafic şi oameni care n-au mai putut ajunge acasă din cauză că şoseaua a fost închisă pe o porţiune de un kilometru pentru evacuarea azotului. Şi "briza" care-a bătut cîteva ore dinspre conţinutul de minus 200 de grade Celsius, răcorind şoseaua… Pentru că din cisternă s-a scurs atît azot lichid, cît şi combustibil. Din fericire, autocisterna nu a lăsat în urmă nici o victimă, iar Garda de Mediu a anunţat că nu există pericol de poluare sau de explozie. Numai oamenii care lucrează sau locuiesc în respectiva zonă s-au temut să nu se repete tragedia de la Mihăileşti, din 2004, după ce au aflat că cisterna transporta azot lichid.

LA FAŢA LOCULUI. "Am venit să mă conving la faţa locului că nu e nici un pericol pentru comună. Am dat telefoane la experţi, să-mi spună dacă poate să explodeze sau să se întîmple vreo nenorocire, dar m-am liniştit cînd am aflat că situaţia e sub control. De o jumătate de oră mă sună toţi să mă întrebe dacă o să avem un nou Mihăileşti, dar nu poate fi vorba de aşa ceva", spunea primarul comunei Mogoşoaia, Paul Precup, ajuns la locul accidentului să se asigure că nu se află în pragul unei tragedii. O explozie deosebit de puternică a ucis cu patru ani în urmă, la Mihăileşti, mai mulţi pompieri, poliţişti şi jurnalisti, după ce un autotren care transporta azotat de amoniu a explodat, lăsînd în mijlocul şoselei un crater imens şi maşinile din trafic avariate.

INTERVENŢIA. Două echipaje de pompieri s-au chinuit cîteva ore să scape de conţinutul priculos al autocisternei, cu ajutorul apei. "Situaţia e sub control. Avem la faţa locului două echipaje care asigură condiţiile optime de păstrare a azotului pînă ce va fi ridicată cisterna", a declarat purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Cătălin Eftene. Traficul a fost complet restricţionat de Poliţia Rutieră din Ilfov, maşinile fiind deviate pe rutele Mogoşoaia-Străuleşti-Şoseaua Jandarmeriei şi Otopeni-Corbeanca-DN 1 A Bucureşti-Tîrgovişte. În primele două ore după producerea accidentului, mulţi se aşteptau la o explozie, iar situaţia era incertă. Nimeni nu ştia prea bine cum avea să se termine ziua. Se spusese că trebuie să fie adusă altă cisternă, pentru a se transfera substanţa cu un echipament special, însă nu s-a întîmplat aşa. Azotul a fost evacuat din cisternă cu ajutorul jeturilor de apă. Apoi cisterna a fost ridicată cu ajutorul unei macarale de 40 de tone. Şi totul s-a terminat în jurul orei 18:00, fără victime, fără poluare şi, mai ales, fără explozia care i-a speriat pe toţi. Cu traficul a fost mai greu, pentru că blocajul de pe centură s-a simţit şi în Bucureşti, şi în împrejurimi.

×
Subiecte în articol: observator