x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Telecom / Al doilea răspuns al ministrului Borbely către comisarul Reding

Telecom / Al doilea răspuns al ministrului Borbely către comisarul Reding

de Alexandru Radescu    |    30 Oct 2008   •   00:00

Înlocuirea lui Dan Georgescu de la conducerea arbitrului telecom şi transformarea ANRCTI în ANC au determinat pe comisarul european Viviane Reding să trimită două scrisori autorităţilor române şi să ceară explicaţii.



Prima scrisoare a fost trimisă în luna septembrie, dar răspunsul primit de la oficialităţile române nu a mulţumit-o pe Reding. La 14 octombrie a mai trimis o scrisoare Ministerului Comunicaţiilor, iar răspunsul părţii române a sosit ieri. Scrisoarea este însoţită de o copie a deciziei primului-ministru privind eliberarea din funcţie a preşedintelui ANRCTI, precum şi de copia raportului de audit public intern, în varianta originală. Oficial, rezultatele auditului precum şi "dificultăţile întâlnite de autorităţile române în lupta împotriva fraudelor pe internet şi în managementul resurselor internet din România" l-au determinat pe Tăriceanu să recurgă la demiterea lui Georgescu.

Lămuriri
Ministrul Comunicaţiilor îi transmite oficialului european că reorganizarea cadrului instituţional prin atribuirea competenţei în acest sector unei singure autorităţi a fost necesară pentru garantarea coerenţei în reglementarea domeniului comunicaţiilor electronice şi tehnologiei informaţiei, implementarea eficientă a politicilor adoptate la nivel naţional şi european, precum şi eficientizarea gestionării resurselor limitate din acest domeniu.

Precizez că, prin reorganizarea autorităţii naţionale de reglementare în structura şi cu atribuţiile prevăzute de OUG 106/2008, se completează lacunele în reglementare şi se creează cadrul instituţional necesar soluţionării problemelor constatate în ceea ce priveşte dificultăţile întâlnite de autorităţile române în lupta împotriva fraudelor pe internet şi în managementul resurselor internet din România", se arată în scrisoare. Potrivit datelor Ministerului Comunicaţiilor, dacă la sfârşitul anului 2007 se înregistra prima plângere în legătură cu primirea unor comunicări comerciale nesolicitate, ulterior numărul acestora a crescut simţitor, depăşind 1.150 de plângeri în acest an.

În privinţa atacurilor informatice de tip "phishing", amploarea pe care acest fenomen a cunoscut-o pe teritoriul României s-a resimţit şi în numărul de plângeri înregistrate la autoritatea naţională de reglementare în decursul anului 2008 (aproximativ 100),  zonele cu cea mai mare activitate de "phishing" fiind cele în care există centre universitare, respectiv Bucureşti, Craiova, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Vâlcea.

Prin extinderea competenţei noii autorităţi, se spune în scrisoane, se asigură o reglementare coerentă a domeniului ".ro", precum şi a tuturor segmentelor care fac parte din domeniul comunicaţiilor electronice şi tehnologiei informaţiei, facilitând dezvoltarea serviciilor electronice specifice, precum şi accesul utilizatorilor la aceste servicii. "Folosesc acest prilej pentru a reitera convingerea că actul normativ privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii este în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare şi respectă cadrul de reglementare european în domeniul comunicaţiilor electronice şi tehnologiei informaţiei", se arată în răspunsul ministrului Comunicaţiilor.

×
Subiecte în articol: romania comunicaţiilor