x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Terorişti prinşi în Bucureşti

Terorişti prinşi în Bucureşti

15 Feb 2011   •   10:27
Terorişti prinşi în Bucureşti
Sursa foto: /Jurnalul Naţional

151938-20100122115438002.jpgDouă persoane urmărite de autorităţile americane au fost depistate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, în urma unei acţiuni desfăşurate sub coordonarea procurorilor DIICOT. Cele două persoane sunt suspectate că fac parte dintr-un grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în narco-terorism.

 

La data de 10 februarie a.c., în urma comunicării, de către autorităţile americane, a difuziunii de urmărire internaţională Biroului Naţional Interpol Bucureşti, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul D.C.C.O., beneficiind de suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., i-au depistat, în Bucureşti, pe Alwar Pouryan şi Oded Orbach.

 

Cei doi au fost găsiţi de poliţiştii de la crimă organizată într-un hotel din Capitală, au declarat surse din IGPR pentru Mediafax. Alwar Pouryan şi Oded Orbach au fost arestaţi, în vederea extrădării.

 

Autorităţile judiciare americane efectuează cercetări faţă de şapte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la o conspiraţie în vederea acordării de suport material unor organizaţii teroriste şi transfer de sisteme de rachete (sol-aer) pentru distrugere de aeronave.

 

În sarcina celor şapte se reţine că au intenţionat traficarea unor cantităţi însemnate de droguri (cocaină şi heroină), provenind din Africa de Vest, dar şi de arme letale, în scopul sprijinirii unor organizaţii teroriste din Liban şi Afganistan.

 

Ceilalţi cinci inculpaţi au fost arestaţi în Monrovia, Liberia, pe 10 şi 12 februarie 2011. Pe numele inculpaţilor au fost emise mandate de arestare de către o instanţă din New York.

 

Cei doi membri ai grupării arestaţi în România, Alwar Pouryan şi Oded Orbach, ambii cetăţeni americani, stabiliseră o întâlnire în Bucureşti, pentru punerea la punct a activităţii de furnizare de rachete sol-aer cu ghidaj termic, rachete anti-tanc, aruncătoare de grenade, echipamente de vizionare nocturnă, puşti cu lunetă, carabine automate AK-47, M16, care urmau să servească pentru susţinerea mişcării insurgente talibane din Afganistan.

 

Reuşita acţiunii a fost rezultatul cooperării dintre Procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York şi Drug Enforcement Administration.Preet Bharara, Procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York, şi-a exprimat aprecierea faţă de profesionalismul autorităţilor din România, respectiv poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, procurorii D.I.I.C.O.T. şi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. 

 

 

×
Subiecte în articol: terorist diicot talibani