x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tesla continuă să scadă: Declin de 9% în ultima şedinţă de tranzacţionare

Tesla continuă să scadă: Declin de 9% în ultima şedinţă de tranzacţionare

de Redacția Jurnalul    |    23 Dec 2022   •   20:00
Tesla continuă să scadă: Declin de 9% în ultima şedinţă de tranzacţionare
Sursa foto: Hepta

Acţiunile Tesla (TSLA) s-au depreciat cu 8,9% la finele şedinţei de tranzacţionare de joi, 22 decembrie, după ce au pierdut circa 11% marţi, pe un rulaj de 200 de milioane de acţiuni, faţă de o medie de 81 de milioane de acţiuni în ultimele 52 de săptămâni, scrie MarketWatch.

Tesla a fost cea mai activă, cât şi cea mai slab performantă acţiune din indicii S&P 500 şi Nasdaq 100. Deşi acţiunile nu au închis sub pragul psihologic de 125 de dolari, compania a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2020.

Noul declin a adus capitalizarea Tesla la sub 400 miliarde de dolari, emitentul ieşind astfel din topul 10 al celor mai valoroase companii incluse în S&P 500.

Tesla este aproape să încheie cel mai slab an din istoria companiei.

„Short sellerii (vânzătorii în lipsă – n.r.) şi-au continuat pe bună dreptate strategia, Tesla fiind cel mai profitabil short de anul acesta. De când Elon Musk a anunţat în aprilie că vrea să cumpere Twitter, short-urile pe acţiunile TSLA s-au reflectat în marcări de profituri de 13,74 miliarde de dolari”, spune platforma de analiză S3 Partners.

De la începutul anului până în prezent, acţiunile Tesla au pierdut 64,4%, faţă de un minus de aproape 20% pe S&P 500. Nasdaq Composite s-a depreciat cu 34%.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tesla declin