„În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 64 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmatriculat în Ucraina. Din primele verificări s-a constatat faptul că șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, croissante din Ucraina. În baza analizei de risc specifice, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijloacului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de țigări de proveniență ucraineană. Astfel, au fost descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, mai multe baxuri cu țigări ascunse, prin metoda capac, după paleții cu croissante”, transmite Poliția de Frontieră.
Potrivit sursei citate, au fost găsite 147.500 de pachete cu ţigări, de proveniență duty free în valoare de peste 1.450.000 lei (295.000 euro) dacă acestea ar fi fost comercializate pe piață.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, iar automarfarul, în valoare de 107.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Politiei de Frontiera până finalizarea cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și folosirea de acte nereale.
Cetățeanul ucrainean care a vrut să intre în România cu țigări în valoare de peste 300.000 de euro, ascunse printre croissante, a fost reținut, duminică, fiind dus în arestul Poliției Suceava.
Polițiștii de frontieră cu statutul de poliție judiciară din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de cetățeanul ucrainean care a vrut să intre în țară cu țigări ascunse printre croissante.
Acesta a fosst dus în arestul IPJ Suceava.
Ucraineanul urmează să fie prezentat de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă.
(sursa: Mediafax)