x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ţigări de contrabandă, vândute sub nasul poliţiştilor din Satu Mare

Ţigări de contrabandă, vândute sub nasul poliţiştilor din Satu Mare

06 Mai 2011   •   08:39

Comerţ cu ţigări de contrabandă din Ucraina într-un cartier din Satu Mare, la doar 200 de metri de sediul Poliţiei Municipiului. După mai multă vreme, în care afacerea s-a desfăşurat sub nasul lor, poliţiştii au început să păzească locul, spre disperarea femeilor care trăiau din vânzarea de ţigări.

La doar 200 de metri de Poliţia municipiului Satu Mare, în spatele unei pieţe agroalimentare şi chiar vizavi de un magazin alimentar, contrabandiştii oferă ţigări de contrabandă din Ucraina. De când poliţiştii au luat în stăpânire piaţa şi sunt atenţi la orice mişcare, vânzătoarele de ţigări sunt disperate.

"Nu ne lasă să vindem. Dacă ne prind, amenda este de 80 de milioane. Câştigăm circa 20-30 de lei pe zi", a spus una dintre vânzătoare.

"Pentru a combate acest fenomen, ceea ce nu este foarte uşor, întrucât multe familii de cetăţeni romi şi chiar români trăiesc din valorficarea ţigărilor de contrabandă, trecem şi împreună cu celelalte formaţiuni din cadrul IPJ Satu Mare, la acţiune profesionistă", a precizat adjunct al şefului IPJ Satu Mare, comisarul Teofil Parasca.

În ultimele trei săptămâni, poliţiştii au dat 78 de amenzi pentru contrabandă cu ţigări şi au confiscat sute de pachete.

×
Subiecte în articol: observator