La zece ani de la desființarea serviciului militar obligatoriu pe timp de pace, liceenii și studenții ar putea face pregătire militară voluntară, câteva săptămâni, în timpul vacanței de vară sau perioadelor de practică. Divizia 4 Infanterie „Gemina”, staționată la Cluj Napoca, lucrează la un proiect în acest sens, iar ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat ieri că dorește extinderea lui la nivel național.
Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat ieri că propunerea organizării unui program de pregătire militară voluntară, avansată de Divizia 4 Infanterie, este de bun augur şi o soluţie pentru realizarea rezervei voluntare necesară României. „Chiar pe drumul spre Cluj am avut o discuţie cu domnul general Ciucă şi alţi colegi despre această idee pe care o găsim foarte bună, este o formulă de antrenare cu titlu voluntar a celor interesaţi de o perioadă concentrată de pregătire, instruire militară. (…) Ce am dori noi, însă, este să facem acest lucru cu o privire asupra întregii ţări, asupra întregului sistem, să vedem cum putem avea asemenea iniţiative peste tot unde ele sunt cerute şi dorite. Este vorba şi de o anumită planificare a resurselor, şi de o anumită estimare integrată a necesarului armatei”, a spus ministrul Motoc, citat de Agerpres.
Conform generalului-maior Ioan Manci, comandantul Diviziei 4, perioada de pregătire a tinerilor ar dura două-trei săptămâni și ar avea loc la finalul anului şcolar, în perioada de tabere şi şcoli de vară pentru liceeni şi în perioada de practică pentru studenţi, tinerii urmând să fie încazarmaţi într-o unitate militară. Programul de antrenament s-ar adresa în egală măsură băieţilor şi fetelor. Tinerii şi-ar începe ziua la ora 5:30 cu o serie de exerciţii de înviorare, urmate de activităţi organizatorice cum ar fi curăţenia în dormitoare sau a sălii de mese, dar şi un program de pregătire militară, până la ora 22. „Pentru sănătatea poporului român, pentru sănătatea tinerilor, cred că ar fi benefic un asemenea program de pregătire militară voluntară”, a spus generalul Manci.
Conducerea Diviziei 4 Infanterie „Gemina” a organizat marţi şi miercuri evenimente pentru sărbătorirea unui secol de la înfiinţarea diviziei, în august 1916. Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a participat la ceremonia de ieri, care a inclus o defilare militară, inaugurarea Sălii Tradiţiilor din cadrul Comandamentului Diviziei, precum şi decorarea drapelului de luptă al Diviziei.
La nivelul Comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” am constituit un grup de lucru, cu implicarea instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Prefectura Cluj, ISJ şi UBB, şi am demarat un proiect-pilot de pregătire militară a tinerilor, liceeni şi studenţi, pe bază de voluntariat general-maior Ioan Manci
De la 1 ianuarie 2017, va intra în vigoare şi Legea Rezervistului Voluntar, care va determina pregătirea unui număr de voluntari. Reprezentanţii Armatei Române estimează că numărul acestora va atinge, într-o primă fază, 2.700 de persoane.