x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” a fost sigilat pentru anchetă

TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” a fost sigilat pentru anchetă

13 Apr 2021   •   10:06
TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” a fost sigilat pentru anchetă

TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” a fost sigilat pentru anchetă, anunță Poliția Capitalei, care dezvăluie, marți, și date despre cele trei persoane care au murit din cauza disfuncționalităților în alimentarea cu oxigen: toate trei sunt femei cu vârste de 63, 74 și 84 de ani.

Polițiștii din cadrul Poliției Capitalei - Serviciul Omoruri fac anchetă în cazul incidentului de la Spitalul „Victor Babeș”, când trei pacienți internați în unitatea mobilă de Terapie Intensivă au murit.

Primii care au ajuns la fața locului au fost polițiști ai Serviciului Omoruri, specialiști ai Serviciul Criminalistic și un medic legist.

„În unitatea de terapie intensivă mobilă au fost identificate cadavrele a trei persoane, femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani și respectiv 63 de ani. Din primele date a rezultat faptul că în după amiaza de 12 aprilie, alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor aferente unității de terapie intensivă mobilă ar fi înregistrat disfuncționalități, fiind întreruptă alimentarea cu oxigen a ventilatoarelor”, transmite, marți, Poliția Capitalei.

Oamenii legii au făcut cercetarea la fața locului, iar unitatea mobilă a fost sigilată, pentru a fi continuate cercetările.

Cadavrele au fost ridicate și transportate la INML în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

×
Subiecte în articol: Tir ATI anchetă