x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cel mai CRETIN titlu tabloid din România! Gravă impietate adusă memoriei Aureliei Ion

Cel mai CRETIN titlu tabloid din România! Gravă impietate adusă memoriei Aureliei Ion

de Cristi Severin    |    19 Aug 2014   •   01:02
Cel mai CRETIN titlu tabloid din România! Gravă impietate adusă memoriei Aureliei Ion

Undeva în orice ființă umană, capabilă de rațiune și de sentimente, ar trebui să existe și să se manifeste o limită a decenței, a bunului simț, o barieră impusă de nivelul de civilizație, de respect față de ceilalți…

Nu e o noutate că nu suntem toți la fel și poate ne-am plictisi unii de ceilalți dacă lucrurile ar sta așa. Întâlnim prostie, cretinism, mârlănie, lipsă de judecată oriunde în jurul nostru, și ar fi un păcat imens să le acceptăm și să trecem nepăsători pe lângă ele.

De multe ori doar o imitație a presei, dar acceptat din motive economice, online-ul a devenit treptat o industrie care produce inepții, false știri, ascunse sub false titluri, care de care mai penetrante, atrăgătoare sau incitante.
În acest mare imperiu construit în mare parte pe sex și goliciune, am sesizat un titlu care atinge cotele unei mojicii nemaiîntâlnite până acum.
Creatorul lui este anonim, N.O. fiind acronimul sub care se ascunde clămpănitorul(oarea) de tastatură care-și publică articoul pe site-ul wowbiz.ro.

Îl redau așa cum l-am găsit, pe un site partener celui pe care a apărut.
“Imagini WOW! Ce iubită sexy și-a tras fratele Aurei Ion – Nu e deloc băiat cuminte, a căzut BAC-ul, dar uite cu ce bunăciune s-a combinat! Cineva acolo sus îl iubește”



Aproape că nu mai ai ce comenta după ce citești o asemenea inepție.
Ce minte tembelă a putut să-l creeze, și cum a putut cineva să aprobe publicarea unei astfel de impietăți aduse memoriei unei tinere care a murit încercând să salveze viețile altor oameni.
Că și mintea lui N.O. să poată înțelege și să priceapă ce cretinitate a putut zămisli, pentru că altfel nu are cum, cel mai potrivit lucru care i se poate ura este să trăiască momentele în care cineva drag o să înceapă să-l (s-o) iubească, de acolo, de sus, poate așa are parte de vreo bunăciune!

×