x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tolontan dezvăluie că medicul de pe ambulanţă i-a pus lui Gyuri Pascu diagnosticul de atac de panică

Tolontan dezvăluie că medicul de pe ambulanţă i-a pus lui Gyuri Pascu diagnosticul de atac de panică

28 Sep 2016   •   16:36
Tolontan dezvăluie că medicul de pe ambulanţă i-a pus lui Gyuri Pascu diagnosticul de atac de panică

Moartea lui Ioan Gyuri Pascu are un element pe care autoritățile l-au ținut secret până azi. Artistul de 55 de ani a murit de infarct luni, la 5 dimineața, dar, cu doar două ore înainte, în noaptea de duminică spre luni, 25 spre 26 septembrie, Gyuri Pascu și fosta lui soție, în casa căreia se afla, au făcut un apel de urgență, scrie Cătălin Tolontan citat de Antena 3.

”Au trimis o ambulanță de tip AMD, de consultații la domiciliu, cu un echipaj format dintr-un șofer și un medic. Gyuri era agitat și medicul i-a dat doar un calmant, un diazepam, i-a pus diagnosticul de atac de panică și a plecat”, a spus o sursă a ziarului, chiar de la Ambulanța București, potrivit tolo.ro.

Peste mai puțin de două ore, a urmat un alt apel la 112, la care au ajuns, de această dată, trei mașini: două de la SMURD și oambulanță de tip C, cu medic, de la Ambulanța București. Gyuri Pascu nu a mai putut fi resuscitat.

Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil. Ioan Gyuri Pascu a murit acasă, în jurul orei 5.00 dimineaţa. Manevrele de resuscitare au durat aproximativ o oră.

Fostul membru al trupei Divertis suferea de diabet.

×
Subiecte în articol: ioan gyuri pascu ambulanta