Traficul feroviar între staţiile Fărcaşele şi Drăgăneşti Olt a fost închis în cursul nopţii, din cauza deraierii unei garnituri private de marfă, iar trei trenuri au fost anulate luni dimineaţa, informează purtătorul de cuvânt al companiei CFR SA, Oana Brânzan.
Potrivit unui comunicat al companiei, remis luni dimineaţa AGERPRES, pentru asigurarea continuităţii circulaţiei feroviare pe relaţia Bucureşti - Craiova, reprezentanţii Regionalei CF Craiova asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto între staţiile Drăgăneşti Olt - Caracal.
"Facem precizarea că trenurile IR 1591, IR 1594 şi IR 1591, care tranzitau zona deraierii, au fost anulate în cursul dimineţii, însă călătorii au fost preluaţi de trenurile IR 1822, IR 1696 şi 72-1, redirecţionate pe ruta ocolitoare prin Caracal - Piatra Olt - Goleşti - Bucureşti Nord (şi retur)", a precizat Oana Brânzan.
Trenul de marfă aparţine operatorului privat Constantin Grup şi avea în compunere 37 de vagoane încărcate cu cereale.
Cauzele deraierii vor fi stabilite de o comisie de specialitate.