x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traficant de droguri, adus în țară

Traficant de droguri, adus în țară

de Redacția Jurnalul    |    14 Aug 2024   •   17:45
Traficant de droguri, adus în țară

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță aducerea în țară a unui traficant de droguri. Este vorba despre un fugar care a fost prins în Marea Britanie. El făcea parte dintr-o grupare care transporta heroină de la București la Iași.

Bărbatul a fost adus în țară în noaptea de marți spre miercuri.

„3 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. Este condamnarea pe care a primit-o Nichifor Dragoș-Valentin. Un fugar adus aseară din Marea Britanie. A fost membrul unui grup infracțional organizat, care aducea heroină de la București la Iași. Membrii grupului se foloseau și de femei, care transportau drogurile în părțile intime”, a explicat ministrul Alina Gorghiu.

Ministrul Justiției a menționat noua lege privitoare la traficul de droguri.

„Astfel de comportamente sunt intolerabile. Traficanții de droguri distrug vieți, destine. Să nu uităm că acum un an, din cauza drogurilor, avea loc tragedia de la 2 Mai. Acum avem o lege în vigoare care nu permite traficanților de droguri de mare risc să mai primească pedepse cu suspendare. Locul lor este la închisoare, nu pe străzi unde pot face atâta rău”, este concluzia Alinei Gorghiu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×