x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traficant de droguri de mare risc din Bacău, arestat preventiv

Traficant de droguri de mare risc din Bacău, arestat preventiv

de Redacția Jurnalul    |    02 Noi 2023   •   22:30
Traficant de droguri de mare risc din Bacău, arestat preventiv
Sursa foto: Hepta

Un bărbat a fost arestat preventiv, iar un altul a fost pus sub control judiciar pentru introducere în țară și trafic de droguri de mare risc, anunță DIICOT.

„La data de 02.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, ambele în formă continuată, respectiv trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată şi deţinere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu, în formă continuată”, potrivit unui comunicat de presă.

Primul inculpat, în perioada octombrie-noiembrie 2023, a introdus în țară și a deținut în vederea comercializării, dar și pentru consum propriu, diferite cantități de cocaină, drog de mare risc. De asemenea, miercuri, acesta a fost prins în flagrant în timp ce comercializa 4 doze de cocaină.

Cel de-al doilea inculpat, în perioada mai-noiembrie 2023, a comercializat, în mod repetat droguri de risc și mare risc, canabis și cristal, și a deținut astfel de substanțe, în vederea consumului propriu, fără drept.Totodată, cu ocazia unui control corporal, efectuat la data de 01.11.2023, asupra acestuia au fost găsite 8 doze și două folii conținând diferite cantități de substanță cristalizată.

Ulterior au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Bacău, fiind identificate și ridicate diferite cantități de materie vegetală și de substanță cristalizată, mai multe grindere și cântare de precizie, toate purtătoare de urme, telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

„În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea a dispus arestarea preventivă a inculpatului față de care a fost formulată propunere, pentru cel de al doilea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea dispunând măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile”, se arată în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×