x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie la Cernavodă: şase oameni au murit după ce un jeep a plonjat în Canalul Dunăre-Marea Neagră

Tragedie la Cernavodă: şase oameni au murit după ce un jeep a plonjat în Canalul Dunăre-Marea Neagră

20 Ian 2014   •   08:12
Tragedie la Cernavodă: şase oameni au murit după ce un jeep a plonjat în Canalul Dunăre-Marea Neagră
UPDATE: Trupul unui copil de 9 ani a fost găsit luni de scafandri după ce duminică seară corpurile a cinci persoane au fost descoperite decedate în urma unui accident petrecut pe DN 22C când un şofer a pierdut controlul volanului şi a plonjat cu maşina în Canalul Dunăre-Marea Neagră, în timp ce circula de la Bucureşti către Constanţa.

Scafandrii IS) Dobrogea au reluat căutările în dimineaţa de luni după ce rude ale victimelor au alertat autorităţile că în autovehicul erau şase persoane.

Reprezentanţi ai Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa au declarat pentru Agerpres că şoferul vinovat de producerea tragediei, în vârstă de 44 de ani, nu figurează în evidenţele autorităţilor române ca având permis de conducere.

Conform anchetatorilor, primele cinci persoane ale căror trupuri au fost găsite sunt o fată şi un băiat de 5 ani, respectiv 10 ani, o tânără de 24 de ani şi un tânăr de 19 ani.
----------------------------------

Tragic accident auto la Cernavodă, după ce o maşină în care se aflau trei adulţi şi doi copii a căzut în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Cei cinci şi-au pierdut viaţa în urma accidentului.

Autoturismul, care circula pe DN 22C, a rupt parapetul unui pod și a căzut în apă în afara localității Cernavodă, pe drumul către localitatea Ștefan cel Mare, în zona unei stații de pompare. Adâncimea canalului de aducțiune, în acea zonă, este de 5-6 metri.

La fața locului s-au deplasat două ambulanțe și un echipaj SMURD. De asemenea, a fost cerut ajutorul Gărzii de Coastă, conform reporterntv.ro.

×
Subiecte în articol: accident cernavoda morti copii morti