x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie pe litoralul Mării Negre. Opt oameni au ars de vii, într-un hotel din Odessa

Tragedie pe litoralul Mării Negre. Opt oameni au ars de vii, într-un hotel din Odessa

17 Aug 2019   •   11:35
Tragedie pe litoralul Mării Negre. Opt oameni au ars de vii, într-un hotel din Odessa

Cel puţin opt persoane şi-au pierdut viaţa şi 10 au fost rănite într-un incendiu declanşat în noaptea de vineri spre sâmbătă la un hotel din Odessa, au anunţat serviciile de urgenţă ucrainene, relatează AFP.

Incendiul de la hotelul Tokyo Star s-a declanşat la ora 01.30 (22:30 GMT, vineri seara) şi nu a putut fi oprit decât după trei ore cu intervenţia a 65 de pompieri şi 13 vehicule, au precizat autorităţile locale.

Odessa, un mare oraş port la Marea Neagră situat la aproximativ 500 km sud de Kiev, este, de asemenea, o staţiune balneară care atrage turişti în timpul verii. AGERPRES

×